|
Există în a doua parte a filmului o scenă în care „eroul”, această marionetă depersonalizată, bîntuie pe coridoare, trimis, precum o minge de ping-pong, de la un birou la altul, prins într-un angrenaj de-a dreptul kafkaesque. Imaginea sa apare, out of sync, pe monitorul de supraveghere (vezi, aici, și reflexiile în oglindă). Nu știu dacă sînt singurul, dar în momentul ăla mi-a venit automat în minte secvența similară din Twin Peaks – Fire Walk With Me, care-l avea protagonist pe Cooper. Pînă la urmă avem de-a face cu aceleași marionete aflate la cheremul forțelor oculte, doar că aici e vorba de un altfel de ocult.
Și asemănările cu universul lynchian nu se opresc aici. Umorul absurd e același, există personaje care interacționează asemenea celor din Inland Empire, camera le trece peste chip în același mod. Nici nu e de mirare că Lynch s-a îndrăgostit atît de mult de Polonia.
Filmul este, într-adevăr, greu de digerat, cel puțin la o primă vizionare. Ai impresia că e haotic și pretențios, artificiul artistic pare exagerat în încercarea sa de codificare a mesajului politic. E un film unic, din aceeași ligă cu The Hour-Glass Sanatorium, o satiră politică care-și depășește condiția, ieșind din cocon și transformîndu-se în altceva, paradoxal, grație restricțiilor, a cenzurii impusă de regimul pe care-l critică.
3 stele (poate 4, la o a doua vizionare)
|