chestia asta cu spațiul e interesantă, dar nuș dacă king.s speech e filmul care m-a făcut să-mi pun probleme de gen.
filmele lui sokurov (nu am văzut tot, dar zic de alea cu distorsionări) mi se pare că au aceeași structură spațială cu tablourile lui bruegel. la bruegel mi s-a părut întotdeauna că există o organizare concentrică a spațiului, un infinit segmentat. orice avansare în infinitul exterior, geografic, se cuplează întotdeauna cu un plus de cunoaștere, deci cu un avans interior. nu se deplasează nimeni acolo ampulea, există un fel de demarcație strictă, o ierarhie pe orizontală. poate de asta mi s-au părut mereu tablourile alea pline de o nostalgie uriașă, un spațiu închis și deschis totodată, amețitor pentru că, chiar dacă vizual spațiul se prezintă ca restrâns, știi că parcurgerea lui nu se face în lipsa unui set de etape obligatorii, care transformă un itinerar aparent scurt într-o odisee de proporții, asta și pentru că, odată început traseul, spațiul dezvoltă cute, falii și extinderi imprevizibile . oriunde te așezi, acolo se poate instala întreaga lume, porți centrul cu tine oriunde pleci, pentru că orice loc se poate resemnifica pe verticală, nici unui loc nu îi lipsesc aceste coordonate, care îl pot transforma în loc privilegiat al parabolei, un spațiu religios și aventurier totodată, nu cartezian prin uniformitate, ci formator și individualizat până la unicat. și în pictura din zona aia e sentimentul ăsta, de ireal, de
cozy și de nelimitat, aici-ul ca machetă a lumii, dar și de diferența specifică a fiecărei felii de spațiu. și tocmai aici e șpilul; deși la nivel esențial știi că deplasarea, schimbarea nu aduce nimic nou, tentația diferitului potențial, chiar la nivelul esenței, gând oarecum eretic, e cel care face spațiul ăsta atât de tentant, mobilizator și imobilizant totodată. bruegel scapă ieftin, de obicei temperează plonjoanele astea cu o narațiune plauzibilă sau exemplară. din câte știu, a fost foarte cu capul pe umeri, a pictat abisul fără să pice în el
. cum dracu..
(și chiar nu vb de paradoxul cu țestoasa aici. spațiul acela chiar se parcurge, dar nu cu avionul, într-o doară. ) -( astea îs doar impresiile mele.)
eu nu mai iau imaginea drept etalon. sunt atâtea filme frumoase, că și dacă nu-s fan la unul, știu că vine altul, niciodată nu e criză. oricum, îmi plac mai mult monocromele, nu-mi dispersează așa tare atenția
