[Malombra]

ciudat de frigid. nu știu cum se face, dar toată ambianța aia de prosperitate lipsită de griji și plină de cărți de artă întinse peste tot nu intră deloc sub pielea personajelor. toată drama putea la fel de bine să se întâmple la o fermă sau într-un sat islandez, unde singură charlotte ar fi fost exotică și neavenită. fetișizarea asta atât de flagrantă a obiectelor culturale, tratate strict ca obiecte, ca achiziții, mă face să mă întreb - de când a devenit trier american, el care voia să înceapă, cu dogville și manderlay, o trilogie critică asupra americii așa cum transpare ea dincoace, pe celălalt mal al atlanticului, din media și alte surse, să vadă cum e să construiești un document despre o societate bazându-te pe mărturii, uneori contestabile, nu pe experiență directă sau studiu comprehensiv, cam cum se făceau compendiile alea de geografie și antropologie fantastică prin evul mediu. să o deformeze așa cum deformează și ea locuri și oameni. udo kier și rampling în roluri atât de neglijabile - păcat. când am văzut-o pe dunst în șort, am zis ”în sfârșit, that's my girl. la ce a trebuit s-o chinuie atîta?” . fain momentul în care dunst stă goală sub planeta aia albastră, în ton oarecum cu antichrist, femeia - principiu nocturn, bla bla. claire e atașată de oameni, rezervele ei de compasiune sunt enorme, asta o face să realizeze cu durere că ar putea pierde pe cei de care o leagă tocmai această disponibilitate de a asista. generozitatea leagă. cealaltă, justine, figură complementară, e fragilă și închisă, ermetic aproape, reacționând la alte chestii. atitudinea în fața catastrofei depinde de filosofii de viață diferite. nu cred că e simplu instinctul de conservare cel care dictează și, dacă e așa universal cum se spune, uniformizează reacțiile omenești în fața pericolului. justine își expune foarte clar părerea într-un moment al filmului: earth is evil. la final îți pare rău că nu vei mai auzi viori, dar bilanțul pare încurajator: nu va mai exista PR agresiv, anxietate, relații distruse, situații jenante, hectare de gunoi în oceane, sonde de petrol, mdm în parizer, etc. deci, privind în ansamblu, planeta aia nasoală chiar face bine igienei universale. sărmanei claire, care, spre ghinionul ei și în detrimentul calmului ei sufletesc, are la ce ține și pe cine/ce regreta, din păcate nu i se face dreptate cu acest film. și de aici o tristețe apăsătoare. puneți-vă lacăt la suflet pentru că vă va fi mai ușor când vine năpasta.
poate voi scrie ceva mai coerent altă dată.