update
in
A Torinói ló (Béla Tarr, Ágnes Hranitzky)
Slow Action (Ben Rivers)
Correspondencia: Jose Luis Guerin & Jonas Mekas (Jose Luis Guerin, Jonas Mekas)
Dreileben - Etwas Besseres als den Tod (Christian Petzold)
Dreileben - Eine Minute Dunkel (Christoph Hochhäusler)
Dreileben - ultima, normal a doua parte, o văd mâine, dar cred că tot în favorite va fi.
Crazy Horse (Frederick Wiseman)
Correspondencia: Isaki Lacuesta & Naomi Kawase (Isaki Lacuesta, Naomi Kawase)
Antitesis (Natalia de la Vega)
The Story of Film: An Odyssey (Mark Cousins) - mersi mult, Iulia
Habemus Papam (Nanni Moretti) - mă gândeam să nu îl pun, dar o fac de dragul lui piccoli. e musai să fii mai mult decât bărbat bine , pentru ca în aceeași viață să joci și în la grande bouffe, și în habemus papam. apoi, au fost momente faine: să le spui cardinalilor ”ragazzi”, ca la un șeptică într-o cârciumă, sau ironia aia politicoasă : ”v-a ales, să spunem, Dumnezeu..” , reminiscențele de școlari atunci când își pasează punctajele aleșilor cu aerul acela clandestin al pariurilor făcute în fundul clasei, în băncile unde nu răzbește auzul deficitar al profului, finalul. e plăcut să-l vezi o dată.
A Separation - nu e cel mai bun film iranian văzut vreodată. și nu-l compar cu
Brick and Mirror, dar cu panahi de ex. personajul tatălui e poate la fel de antipatic ca personajul lui puiu din aurora, m-am prins întrebându-mă care mi-e mai nesuferit. nu mi-a plăcut că tot scotea regizorul cîte un iepure din mânecă și te amețea de cap, tot diluând situația, tot învârtindu-te cu mixerul, ca să ajungă unde? și nu, nu cred că schema ”toată lumea are dreptatea ei” funcționează aici - gagiul ăla e chiar un porc.
_____________________________________
out
edit:
My Week With Marilyn (Simon Curtis) - mie personal williams nu mi s-a părut alegerea reușită pentru rolul lui monroe. williams e mereu obosită, mi se pare că veșnic trebuie să facă o sforțare uriașă să se scoată dintr-o stare cronică de sevraj și plictis. și marilyn o fi fost sedată la vremea ei, dar nu țin minte (din înregistrări cu ea, poze) să fi avut nevoie de atâta efort să fie grațioasă, să zâmbească cu tot sufletul. marylin deborda viață, iar williams e depășită de rol. michelle pare să iasă din ceva poze david lachapelle, o duduie rococo gata să leșine, undeva între o extenuare fără ieșire și o feminitate nesigură. apoi, tandemul dench, scott, branagh îi fură tot showul. nu ea e starul în film, mai degrabă starleta. în realitate, monroe cred că era mult mai puternică de atât. s-a spus despre marilyn că era ușoară ca o spumă, că melancoliile ei aveau aerul unor rătăciri de fetiță, păstrând toată senzualitatea nealterată a femeii, că a fost mai mult sex-simbol decât actriță. de ce atunci e atât de greu să o joci bine? williams o joacă bine doar în momentele ei proaste, or fi de vină vremurile în care trăim, dar nu trebe un actor să resesciteze inclusiv ceea ce nu mai trăim, aici asta ar înseamna atât dorința lui monroe de a o lua de la zero în fiecare zi, dar și a merge, în procesul de auto-distrugere până la dezastru? or, wiliams se cramponează în melancolie și când zâmbește, și când e distrusă. apoi, m-a enervat că atunci când industria celuloidului merge ață, filmul ia un aer de operetă, de zumzet fericit de stup. se celebrează mersul mașinăriei cinematografice, nu revenirea lui monroe, iar în astfel de momente monroe dispare, e copleșită, toți ăia adunați acolo fac mai mult decât ea. entuziasmul e față de procesul fabricării filmului, nu față de prezența electrizantă, de neînlocuit a normei jean. nu zic că e rău, dar filmul ăsta was supposed to be despre altceva, nu? despre TRIUMF, cu toate tenebrela sale de coșmar. tenebre sunt, unde-i triumful?
Tree of Life (Terrence Malick)
Correspondencia: Albert Serra & Lisandro Alonso (Albert Serra , Lisandro Alonso)
X (Jon Hewitt)
1911 (Jackie Chan, Zhang Li)