filmele lui Guerin sunt foarte alunecoase, nu prea ai de ce te agăța acolo, sunt ușoare și eluzive ca niște umbre, mai ales alea mai noi. tren de sombras mi s-a părut mai dens, dar nici acolo nu poți să spui că pășești fără să te desprinzi de asfalt. en construccion e foarte interesant, nu mai e din seria woman chaser, am făcut și ceva comentarii exaltate despre el de care acum mi-e cam jenă, dar e tot așa: greu to stick to, nu prea se chinuie să te bage în film.”motivele bertei” are acea atenție curtenitoare care e un fel de trademark la guerin, dar e alb negru și mult mai ușor de digerat pentru cineva obișnuit cu monocromiile lui renoir, bresson sau altele. innisfree nu l-am văzut, parcă așa îi zice. unas fotas e atrăgător, preocupat să o caute pe EA, filmul e compus din fotografii, mai mult alb-gri decât alb-negru. guerin aduce cu sine un fel de fizică impracticabilă unde o bicicletă e la fel de diafană ca un fascicul de lumină, unde poezia e dizolvată în vopseaua unei bănci, iar zgomotul tramvaielor e un fel de upgrade accidental al zgomotului cavalcadelor de altă dată. la el, totul e continuitate, există și romantismul de odinioară, și o umanitate nescindată de un alt tip de societate, aservită vitezei și unor cerințe contradictorii.
în Correspondencia, ca niciodată, ai de ce să-l apuci
. probabil pentru că e mai informal, cel puțin teoretic. când face film pe bune, orice depășește densitatea unui nor trebe exclus ca fiind vulgar.
nuș ce să zic, eu cu filmele lui guerin mă simt ca un elefant pe o gheață prea subțire, ca un lumberjack printre porțelanuri. tre să mă mai rafinez până să ajung la extazele pe care le-am mai observat pe la diverși indivizi, până să văd ”filmul” în filmele lui.
pedro costa mi se pare un fel de dublu întunecat al lui guerin.