[Federico]

Imi aduc aminte de finalul Mortii d-lui Lazarescu. Omul saracu cu burta in sus, on his way to kicking the bucket. Fade-out. Generic pe o melodie saltareatza, Angela Similea sau ce naiba era. WHAT ?! Parca l-am vazut pe Cristi Puiu zicandu-mi: Hai ba boule nu mai fa mutra aia, a crapat un mosneag, ei si ce ... chelner ! 2 pahare, o sticla de Saniutza ... si da in pla mea muzica aia mai tare ... mai doruleeeeeeeeee maaaai.

Iar te iei de Puiu si nu-nteleg daca tonul tau e peiorativ au ba. El era sarcastic acolo, la final, nu? Oricum, toate cele 3 varfuri de lance ale NCR-ului (MDL, 432, Adj. ) se savarsec cu niste muzici demential de contrapunctuale. Da' pentru mine cel mai socant moment a fost la Porumboiu. A fost si primul vazut dintre astea 3, ce-i drept. Tocmai ma pregateam sa ma ridic din scaun cand m-a lovit piesa aia. Incremenisem. Si nu numai ca a fost doar un efect emotional puternic din cauza contrastului dintre tonul melodiei si cel al restului de film, insa gratuit, ci atunci mi s-a sucit cu un unghi obtuz parerea mea despre ce credeam ca vazusem. Daca ieseam fara sa fi apucat muzica as fi avut in minte, pan' la vizionarile ulterioare, aproape o cu totul alta perceptie a filmului fata de aia la care-am aderat realiter.