creștinism adevărat? eroina, la sfârșit, își revine din letargia convertirii, atunci când criminalul îi aruncă în față că EL a iertat-o. ea vine, aparent generoasă, aparent dornică de reconciliere, și el o sfidează, sau, mai corect o privește ca pe o egală, nu ca pe cineva căruia i-a greșit, ci ca pe cineva care i-a greșit. și atunci toată credința ei se topește. de ce? e mărinimia ei doar un travesti al orgoliului, al răzbunării care împarte cu mână largă doar pentru a-l umili pe cel iertat? criminalul, i-o ia înainte, el se încumetă să ierte primul. ea , mama distrusă, nu se aștepta la un astfel de gest.
și chiar și așa, e omenește posibil să întorci și celălalt obraz în asemenea situații? și dacă acesta e pilonul central în creștinism, proba focului, atunci protagonista se pare că își dă seama de absurditatea și inumanitatea ei și o refuză, se răzvrătește. din film îmi aduc aminte de ciorchinii aceia de credincioși adunați ca să cânte, extaziați de o soartă prea indulgentă, vizibil agresați de răbufnirile protagonistei. o iartă pentru că așa li se cere, dar a ierta pe cineva și a-l mângâia pe cap, spunându-i ” lasă, mamă, c-o să treacă” nu e cea mai bună formă de a-l ajuta. rejucarea cotidiană a ritualului unei fericiri lobotomizate nu e cel mai bun înlocuitor pentru un copil mort. formele de creștinism din film nu fac decât să izoleze un issue, să-l lase să fermenteze la loc ferit, aplicându-i din când în când, ca plasture, o rugăciune colectivă.
bine, filmul nu dă chiar așa, cu parul, mie mi se pare că dă foarte puțin cărțile pe față. dar scena finală te face să te întrebi dacă o religie, ca set de atitudini, interdicții, decizii, intenții nu presupune mai întâi să te întrebi cinstit, tu pe tine, cât poți duce și până unde și să recunoști că atunci când nu mai poți duce, apăi nu mai poți, indiferent de ce îți spune catehismul. iar dacă nu recunoști, buba tot se va sparge odată, așa cum s-a întâmplat la închisoare. și până la urmaă, este religia garanția autenticității? de ce să iei pe tine o haină care e prea mare ? iar de aici încolo, eu nu am înțeles încotro bate: spre forma aia de religiozitate, spre asimilarea religiilor străine, spre tradiție? mi-a murit busola.
trebuie să revăd filmul
