Hon dansade en sommar, de Arne Mattsson 1951
film aproape uitat. habar nu am cum am dat peste el. premiat la a doua ediţie a berlinalei, a iscat ceva controverse datorită nudităţii din conţinut. e o poveste standard, despre o iubire inegală dintre un băiat, prima generaţie urbană dintr-un neam de fermieri şi o fată dintr-o familie de oameni cu frică de dogmă. venind într-o vară, în vacanţă, în satul din care a plecat tatăl său, acesta îşi dă seama că nu sacrifică nimic dacă se înapoiază la ţară, pentru a-şi clădi o viaţă. nu vede nici o contradicţie între studiile pe care le-a făcut şi viaţa de fermier. nu crede că lezează în vreun fel orgoliul de orăşeni noi-născuţi ai părinţilor săi, care deja au început să tragă sfori pentru o bună plasare în lume a fiului lor prea-iubit. satul e încă, în cea mai mare parte a sa, sub dominaţia sternă a clericului-şef, care înfierează pe unde poate năravurile moderne şi egoismul tineretului, dar goneşte ca un maniac cu maşina lui nou-nouţă, cauzînd accidente. probabil chichiţa care atrage la acest film este miopia preotului, care crede până în ultimul moment că îşi duce la îndeplinire misiunea sacră de îndreptare a turmei, neînţelegând că unele dintre tragedii se datorează tocmai lui. el rămâne cu impresia că lucrurile urmează o ordine divină, care se supune logicii invizibile a virtuţii şi pedepsei, în timp ce, de fapt, logica e una terestră, în care oamenii sunt mai eficienţi decât oricare demiurg celest. e fain filmul şi pentru că e făcut în contraste foarte acute de alb şi negru, şi pentru regia lui arne mattsson, care are preferinţă pentru situaţiile în care te simţi neputincios să spargi ecranul şi să îndrepţi cumva lucrurile din film.
de ce nu-mi zice nimeni că am scris
înnapoiază cu doi de
n 