[Federico]

dar e firesc. de obicei auzi de un autor tot prin reclama care se face la filmele lui actuale.
daca iti place, "il descoperi", cum se spune, cauti sa vezi si filmele lui mai vechi.

Nu cred ca-i vorba de asta. Sunt sigur ca omudindulap stia foarte bine cine-i Malick inainte sa se fi apucat de el. Si totusi, desi Badlands e considerat (inca) cel mai bun film al tipului, omudindulap a inceput cu The Tree of Life. De ce? Nu-mi spune ca asa s-a nimerit.

Sintem superficiali. Superficialitatea a devenit un mod de viata, chiar si in rindul relatiilor apropiate, nu intru in discutii de genul, doar arunc sopirla. Oricum, nu vreau sa zic ca a fi superficial e neaparat ceva rau, vreau sa zic ca asa sintem toti intr-o mai mica sau mai mare masura.

Vrei sa spui ca modern inseamna automat superficial?

Creierul de maimuta. Sarim de la un gind la altul, avem nevoie de noutate, vechiul e obositor, ne stoarce, noul ne da energie, iluzorie, orisicit, ne trece de noapte.

Cred ca pot fi de acord cu asta. Dar: cat de nou este noul si cate vechi este vechiul de fapt. Pentru un afon nu-i mai izbitor noul unui alb-negru de Hitchcock decat cel al ultimului thriller de duzina de-alaltaieri?

. Autorii, nu in ultimul rind. Primele lor opere sint de obicei ermetice, personale, necesita mult chin emotional si intelectual din partea noastra sa-i intelegem.

Nu cred ca-i intotdeauna cazul. Daca nu chiar pe dos. Uita-te la ultimele ispravi ale lui Jarmusch, Charlie Kaufman, fratii Coen (A Serious Man), Lynch etc.

Ah, mai e si ideea asta ca sintem muritori si ca gindul la viitor e ca o supapa de salvare, ne inalta, pe cind gindul la trecut ne trage in jos. Eu n-o impartasesc, ideea, dar am zis s-o zic daca s-a vrut scoasa la plimbare.

Da, e plauzibil ca in reactia unora fata de trecut sa-si bage coada instinctul de repulsie fata de moarte.

@charles: am dificultati in a intelege ideea pe care vrei s-o transmiti, sau cum e ea relevanta la dilema noastra. Esti de parere cumva ca modern=non-valoare? Am inteles ca ageamii trag catre nou, dar de ce? In afara de prelungirea obsesiei progresiste valabile in chestii tehnologice.

1. Gresit. Sau mai degraba, incomplet. Validarile si gusturile unui cinefil adevarat, da, procentual imbratiseaza mai mult trecutul pentru ca de acolo vin filmele care au trecut testul timpului si sita critica. Cand vedem filme vechi, le cautam (majoritar) pe cele deja "verificate" si aprobate de specialisti, alti cinefili ca noi sau pur si simplu filme ne-vazute pana atunci ale unor regizori pe care ii apreciem.

2. Omul va fi intotdeauna fascinat de zeitgeist, si arta (Cinema included) va cauta sa fie si oglinda vremurilor actuale, nu numai o lupa spre trecut. De aceea urmaresc festivalurile de film, ultimele op-uri ale regizorilor preferati, filmele apreciate/promitatoare ale prezentului imediat. Pentru ca e firesc si sanatos si in firea mea, ca om, sa fiu interesat de nou, ca forma, ca fond sau in orice alta ipostaza.

1.Mda, nici eu nu-s de acord cu cum am formulat aici. Cand am zis asta nu aveam in minte doar un cinefil adevarat ci tocmai pe David Bordwell care, intrebat intr-un interviu odata cu ce are de gand sa se mai ocupe in viitorul apropiat, a raspuns ca vrea sa plonjeze in cinemaul anilor 1910-1911. Cred ca e o extrapolare cam neavenita dar ideea corecta care reiese de-aici e nu ca connoisseur-ul trage numai la filme (cat mai) vechi, dar ca are capacitatea de a fora extrem de departe in istorie, intelegand si savurand ceea ce pentru unii sunt niste anacronisme monstruoase.

2. Problema zeitgeist-ului mi se pare si mie cel mai redutabil argument. Dar nu-l accept inca. Corect, e ok sa fim interesati de nou, probabil de-asta si suntem aici (ca oameni), sa cunoastem, sa exploram necunoscutul aka noul. E-n regula. Dar: chiar ne spune ceva nou (majoritate a acestor "muste de-o zi" pe care le judecam acum? Sau: daca ele chiar contin o doza de originalitate intelectualo-spirituala in ele, care-i valoare ei, cate de substantiala si profunda e? La cel mai evident nivel, sf-urile blockbuster-iste ieftine iti dau un pic senzatia de wow-nu-stiu-ce-sa-mai-scorneasca-astia, dar nu-i mare branza. M-as putea lipsi de ea. Pe cand, la cealalta extrema avem: Shakespeare, Goethe, Cervantes, Dante, Augustin, Platon, Biblia, Sofocle, Homer, Upanisadele etc… care sunt capatul de linie al majoritatii "minerilor spiritului". Nu poti sa scoti mai multe si mai extraordinare chestii din alte parti. Si totusi, uita-te la vechimea lor. Deci, eu cred ca daca uneltirile de ultim racnet ale artistilor (sau intelectualilor, in general) moderni sunt in stare de a varsa asupra mintilor noastre o lumina noua, consistenta (si deci valoarea) acesteia e la… ani-lumina de cea a dinozaurilor mentionati anterior. Ce zici de asta? Paseism idealist cumva?
Un alt aspect contracarativ care-mi place mie de el, si de care ne apropiem doar pasind pe taramuri misticiste ataca chiar fundatia conceptului de originalitate (de nou) – e vorba de principiul "nimic nou sub soare"-lui care transpare si din Glossa lui Eminescu. Nu stiu de voi, dar in ce ma priveste it rings the shit out of my bell. Viitorul şi trecutul/ Sunt a filei două feţe,/ Vede-n capăt începutul /Cine ştie să le-nveţe; / Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate, / Dar de-a lor zădărnicie / Te întreabă şi socoate.
O alta chestie pe care as vrea s-o adaug: imi venise in minte sa propun sa enumeram cateva titluri de filme paradigmatice pentru zeitgeist-ul contemporan, si primul care mi-a batut la usa a fost The Social Network. Dar imediat mi-am amintit niste faze din interviuri cu realizatorii care, incercand sa dezavueze cliseul ca filmul e despre facebook, scoteau in fata eterna tema a prieteniei si alte rahaturi de-astea care au fost prin preajma intotdeauna, inca din zorii umanitatii. Nu cred ca-i deloc de lepadat ipoteza oricat am maslui noi aparentele (pe cai tehnologice de ex. etc) conditia noastra interioara e imuabila in esenta ei. Si in cazul asta originalitatea ce devine? Se rezuma la jocul formelor? Dar diferenta dintre clasic si modern? Ca fiecare e adaptat formelor relevante in contextul societatii care-l include? Oricum, ideea ramane: hai sa enumeram cateva titluri care ar putea fi considerate simptomatice pentru vremurile actuale.