Originally Posted by Twinsen:
|
Yeah yeah, apa de ploaie. Daca voiam sa fac pe desteptul nu spuneam ca ma uit la desene animate, fie ele si japoneze.
|
Nu mi-a trecut prin cap nicio secunda ca ai fi facut asta.
Si am raspuns in consecinta: cu o gluma pesudo-auto-ironica de o inocenta imaculata.
Originally Posted by Twinsen:
|
Ce pot sa fac daca in primele 30 de minute din A Separation singura scena care mi s-a parut interesanta e cea in care ii spune lui fie-sa sa ceara restul? Restul e de o banalitate infioratoare. Incepe cu o scena de divort intre doi necunoscuti, de ce mi-ar pasa de ei? E cu totul altceva cand construiesti niste personaje si APOI le aduci la un divort, nunta whatever. Asa ai avea mai multe informatii ca sa judeci cine are dreptate si mai important ai avea niste legaturi emotionale cu ele.
Apoi personajele se concentreaza in jurul unui batran senil care practic nu spune nimic (foarte convenabil pentru scenarist). Cine are grija de oxigenul lui? E ok ca o femeie sa-l schimbe cand face pe el? Vai, a iesit singur pe strada! Ce se pierde din vedere e ca pana si domnul in varsta e tot un necunoscut si de asta e dificil sa ai un atasament emotional real fata de el. Deci de jumatate de ora ma uitam la niste scene banale din viata unor straini. Like watching paint dry.
|
Nu stiu ce sa zic, nu am inca (si nici nu situ daca imi doresc una) o explicatie rationala pentru ce mi s-a intamplat, dar stiu doar ca filmul m-a luat de piept de la prima scena si a dat constant cu mine de pamant, pana la final. Tu poti sa-ti explici cum a reusti autorul sa ma pacaleasca? Si nu numai pe mine.
Originally Posted by Twinsen:
|
Compara asta cu un alt ensable-piece gen Fanny & Alexander a lui Bergman care incepe cu vreo 5 minute concentrate strict pe un singur personaj si trairile sale sufletesti , fara un singur cuvant si apoi se extinde cu eleganta, in valuri, folosind acel personaj ca o cheie pentru a deschide o intreaga familie cu zeci de membri, care ajung sa ne fie la fel de apropiati ca niste cunostiinte vechi. Nu-i de mirare ca de Fanny & Alexander se mai vorbeste dupa 30 de ani, iar de A Separation toata lumea va uita in 3 ani...
|
Oricat ar parea de paradoxal, imi plac amandoua la nebunie. Filmul lui Bergman cred ca e chiar intr-un top 25 la mine.
Originally Posted by Liviu-:
|
Presimt ca-i ceva simbolistica aici, ceva de genul tipa e el, noi suntem copiii, el se pisa in fata noastra prin filmul asta, iar noi cascam gura..
|
Hei, asta-i cumva (si) o aluzie la cum am batut eu campii despre Drive cu eseul ala?
