[Federico]

Federico, nu pricep ce vrea sa spuna pasajul asta si pace. Sint de acord ca in ziua de azi exista o isterie a filmelor si exista isteria de a vedea filme, dar sa spui ca Drive e despre asta e exagerat de fortat, daca acceptam asta acceptam ca e absolut depre orice alta idee ne mai trece prin cap. Pe de alta parte, daca-l punem pe Drive alaturi de alte filme care s-au scos anul asta vedem ca el iese din tipar, pentru ca nu vrea sa impresioneze ca film, pe total, doar in cele citeva scene violente, care nici ele nu se incadreaza in scenele clasice de violenta, tocmai pentru ca in fiecare din ele exista si un alt element: static, romantic sau absurd.

Nu pricepi ce spune sau nu pricepi cum ar putea fi sustinuta o asemenea afirmatie? Cred, totusi, ca te referi la partea a doua. Nici mie nu mi se pare ca sta in picioare, inca, fiindca sunt departe de a ajunge la o viziune cuprinzatoare si lucida asupra eseului dar se adumbresc argumente din ce in ce mai plauzibile pe masura ce te afunzi in text. Nu sunt eu in stare sa te edific ca lumea asa ca iti recomand sa citesti chestia dar as putea sa-mi permit sa zic ca constiinta metafictionala (scuze pt termenii pomposi ) a constructului este intr-un dialog ludic cvasi-constant cu spectatorul (iar personajul driverului insusi este investit cu o constiinta de filmmaker) . Si-am sa-ti dau si cateva exemple:

Refn is triggering our excitation for film just as he’s wryly interrogating it. The Driver’s power – and madness – is the same pathological aestheticism of Refn and the whole film, held up as a mirror to us.

The key turning point of Drive is the pawn shop heist, as it’s here when the film seems to have chosen what it’s going to become. The sound is sucked out of the picture, save for the ticking of the Driver’s watch, which now sounds remarkably like a motion picture projector: the fairy tale is urgently coming to cinematic life, and Refn amplifies the volume of the gunshots that kill Standard (I don’t remember when I heard film gunshots so loud). It’s a break with time and reality, which is what only cinema can do, and bathed in blood we are taken to a new reality.

During the Drive opening, we are with the Driver in his inconspicuous getaway vehicle, fleeing the police as two thieves sit like spectators – doubling for us – in the backseat. Driver doesn’t turn down his radio to concentrate; rather, he turns it up as a basketball game is in progress. The commentator announces, “The fans are loving it and are on their feet!” And Refn is right - we are on our feet during this invigorating prologue.

The Driver is lost in his own collective fantasies of filmic history and iconography, but given the way he draws it out for us (remember his self-penciled map), he is a creative participant in his delusions, which is what makes him so attractive.

This reflects both what Refn wishes to do and what the Driver, a cinematic framer and filmmaker in his own head, is doing. The strange music is part of the dialectic with viewer, and instrumental to the character’s transcendence – and a pathological need to dominate. "Nightcall," played against the pink neon cursive credit fonts, is so bizarre for us, that this opening successfully serves as entryway into a new world.

Sarutul mi s-a parut oarecum exagerat si ca a existat si ca a fost exagerat de lung, chiar daca filmearea era facuta cu incetinitorul

O sa fiu plictisitor si o sa mai pun un citat: Given the time of this kiss (the elevator ride did not take this long earlier in the film), and the way Refn romanticizes the moment, one should mark that it does not necessarily happen in reality. It’s a cinematic moment directed by Driver in his mind, matching the groove that Refn – who is as fetishistic as Michael Mann – also finds irresistible, the same way the Driver does.

Oricum, nu sint interesata sa disec filmul, tocmai din cauza acelui fragment citat, pentru ca nu vreau sa fac parte din isteria de a construi un labirint in jurul filmului asta sau a oricarui alt film.

Dar ce vrei tu de la un film? In afara de satisfactia live, din timpul vizionarii, mai e ceva?
Din cat am ajuns eu sa te cunosc as zice ca da, ca te mai intereseaza si sa reflectezi la ideile pe care ti le inspira filmul. Insa intrebarea e unde pui stop? Cat esti de dispusa sa te apropii de acea isterie, sapand la rece in substanta filmului dupa luminitele alea semantice?

Acum cativa ani am fost martor la un accident real de masina. Un Ford a derapat si a intrat intr-un zid. Soferul si-a spart capul, sangele ii curgea pe fata. Cred ca a fost ok, ca era constient, dar evident socat & stuff. Sigur ca si pentru mine a fost un mic soc de moment, dar n-a insemnat practic nimic pana la urma. Daca in schimb as fi aflat ca un prieten sau o persoana apropiata ar fi avut accidentul ala, ar fi fost cu totul altceva. Asta e treaba cu "miza", efectul e cu totul altul cand ai un atasament emotional real fata de personaje.

Continui sa te referi la notiune intr-un cadru prea general, cred eu, comparand filmul cu realitatea. In contextul asta nu mai exista filme cu miza si filme fara miza, ci doar filme bune si filme proaste. Eu cand am adus in discutie termenul, pe topicul cu trailere, eu aveam in minte miza ca fiind finalitatea unui anume film, functia, obiectivul. De exemplu, miza unui blockbuster e sa te distreze, sa-ti omoare plictiseala, sa-ti ofere o fereastra (in termenii lui driverului) recreativa de cateva zeci de minute de la griul rutinei generale a vietii sau ceva pe acolo, oricum. O miza minora, triviala poate. De cealalta parte sunt filmele care au ceva de spus. La nivelul asta cred ca putem spune ca avem de-a face cu o alta miza. Si chiar si aici exista diferetieri in functie de natura continutului comunicat. Adica, exista "The Tree of Life" sau "The Thin Red Line" , dar exista si, eu stiu, "The Departed" sau "Forrest Gump".

pentru ca argumentele lui schioapata.
eu n=am zis ca nu trebuie sa interpretezi, dar cand o faci trebuie sa ai repere culturale, mitice, istorice, filmice, bine fundate, iar legaturile catre acestea sa fie solide.
analiza textuala, structuralismul, decodarea, au limitele lor.

Are repere destule, uita-te pe analiza lui "The Tree of Life" .

<<But the scorpion, coupled with Drive’s shocking violence, most reminded me of the opening from Sam Peckinpah’s The Wild Bunch, where we see a scorpion fighting, and being consumed by, a horde of desert ants >>

da, si ce daca ii aduce aminte? trebuie sa luam la rand toate filmele in care apare un scorpion? trebuie cumva sa urmarim si documentarele pe discovery cu insecta, pentru a gasi intelesul filmul acesta?
si tot asa si pe dincolo, dai la greu, vai ce coincidenta!

E explicat in acelasi paragrad ce relevanta are.

Faza cu discovery iar e o strawman-izare. Nu-i acelasi lucru.
Iar referintele sunt importante pt cine e dipus sa le acorde importanta.
Important e ca cel care le propune sa le argumenteze. Da, e un mod de a intelege filmul mai bine, dar nu te obliga nimeni daca nu te pasioneaza.

<<(I was struck by the coincidence that Drive was released the same weekend as Rod Lurie’s remake of Peckinpah’s Straw Dogs. I haven’t seen Lurie’s film, so I won’t dismiss it out of hand, but it is nevertheless interesting given the effect Drive is having on people, whereas I haven’t read of any controversies regarding the new Straw Dogs).>>

Asta-i un just saying despre o sincronicitate simpatica, dar tu cauti nod in papura

tipul asta bate campii big time.
fedie, eu nu te inteleg, de ce nu citesti ceva serios?
de ce iti pierzi vremea cu bloguri si autori dintr-astia obscuri.
citeste-l pe bordwell daca tot te-ai apucat.
vezi ca are si un site foarte pus la punct:
http://www.davidbordwell.net/

Am detectat de la inceput la tine un aer defensiv-confruntantional, dar speram sa treci peste. E explicabil avand in vedere ca vine in raspar cu opiniile tale. Rob Ager scria bine cand dadea cu filmul de pamant, iar tipul asta care are un stil mult mai cu staif din punct de vedere literar si cultural e obscur si neserios.
De ce-mi pier vremea cu el?
Well, lol, din acelasi motiv pt care mi-o pierd pe cinemagia sau in dicutiile cu prietenii. E loc pt toata lumea. In plus, tipul asta mi se pare ca scrie fascinant si trateaza exact chestiile cu care rezonez eu, asa ca n-am cum sa-i intor spatele doar fiindca-i un anonim. Ti-am spus ca doar nu-l cred pe cuvant, il trec prin filtrul ratiunii proprii. In plus din nou, daca imi arati tu un loc in care o somitate critica se mai preteaza la analize de o asemenea amploare pe filme atat de recente iti promit ca-ti ridic un monument.