|
Offret
A fost ultimul film de Tarkovski pe care l-am vazut si s-a intamplat la destul timp fata de celelalte. Venind la rand dupa altele, de alti autori, mai diluate sau mai substantiale, mi-a repus in vedere un aspect: Sunt filme pe care trebuie sa le (re)vizitezi periodic pentru a-ti da un refresh la sistemul de cine-valori, pentru a-ti reaminti cum trebuie sa se faca simtit un film care merita sa fie numit capodopera. Pentru ca Offret nu ia prizonieri. Trage direct la cap si la inima, si numai ce te trezesti la podea, nestiind ce se intampla (intocmai ca Alexander, personajul). Vazand anul asta Melancholia, mi-am dat seama ca sunt 2 felii ale aceluiasi mar, unul e ecoul psyche-ului masculin in fata The Big End, celalalt a celui feminin. Ambele sunt filme boboc, se deschid treptat, pornesc de la un individ si isi arunca incet spectrul asupra intregului Univers (Metafora ilustrata in Offret de close-up-ul asupra casei din mlastina. Odata ce camera se departeaza, casa isi revela mise-en-abime-ul, raportul cu "adevarata" casa. Odata ce focusul asupra lui Alexander se largeste, el apare ca purtand pe umeri soarta intregii Lumi).
Sacrifice ar fi putut fi si o stralucita piesa de teatru (prezenta magistralei Susan Fleetwood e simbolica), insula lor e o cutie, televizorul si radio-ul sunt soli ai Apocalipsei din afara si testimoniale ale izolarii. Natura vizuala si sunetele minimale (timbrul vocilor, ticaitul unui ceas, toate conteaza) sunt deopotriva plante de acvariu si singura certitudine ca mai exista Viata.
Un film necrutator si irepetabil, ca sfarsitul unei lumi.
10 / 10 (esential)
|