Cu Victor Rebengiuc in Film Menu:
http://filmmenu.wordpress.com/2011/1...tor-rebengiuc/
<<F.M.: Vă deranjază faptul că oamenii vă recunosc pe stradă şi oriunde mergeţi?
V.R.: Sunt cincizeci şi ceva de ani de când mă tot dau în spectacol. Şi lumea mă ştie, m-a mai văzut. Au existat şi momente amuzante. Într-o vară mergeam la Vama Veche, m-am oprit în Mangalia, am parcat maşina în piaţă şi m-am pomenit cu un mangaliot în faţa mea: „Domnule Rebengiuc, dumneata eşti cel mai mare admirator al meu” – se emoţionase săracul – „Ce faceţi pe la noi, pe aici, prin Bucureşti?” Săracul, îşi pierduse total uzul raţiunii. Acum mă recunosc după voce. Dacă stau la coadă la casă la Carrefour şi vorbesc cu cineva, oamenii se întorc şi se uită la mine. A fost o vreme în care mă deranja lucrul ăsta. Aş fi vrut să fiu de nerecunoscut în viaţa de toate zilele. Dar acum nu mă mai deranjează. Este chiar reconfortant că oamenii mă opresc pe stradă şi îmi spun lucruri frumoase. Mi s-a mai întâmplat un episod amuzant când filmam „Niki Ardelean, colonel în rezervă”. Aveam de filmat o scenă înspre finalul filmului, unde, îmbrăcat în militar, Niki iese din bloc, traversează strada şi merge să-l omoare pe ăla de dincolo. Eu stăteam jos şi aşteptam comanda ca să ies de acolo, să traversez strada şi să intru în blocul de vizavi. Şi dă să intre în scară o cucoană cu căţelul – fuseseră la plimbare. Văzuse ea că se pregăteşte o filmare, mă vede pe mine îmbrăcat milităreşte şi mă-ntreabă: „Sergiu?”. Zic: „Nu, Victor”. „Victor…? Şi mai cum?”>>