|
Cînd s-a apucat de Shadows, Cassavetes nu intenţiona să facă un film pentru public. Era un experiment pesonal, în urma căruia încerca să afle anumite chestii. Lucrase şi pînă atunci în domeniu, era conştient de posibilităţile pe care mediul respectiv le oferă, dar nemulţumit de restricţii şi inflexibilitate. Spunea că asistase la turnarea unui film, unde actorul avea trasat cu cretă locul de unde să pornească şi unde să ajungă, pentru a se afla mereu în lumina reflectoarelor. Rata cu 2 cm, scena era reluată, iar săracul avea permanent în minte reflectorul, nu personajul pe care îl interpreta. Cassavetes a vrut pur şi simplu să încerce altceva – să vadă ce se întîmplă dacă actorul e lăsat de capul lui, iar tehnica il urmează. Şi în Shadows toţi improvizează – regizor, actor, cameraman. Pînă la un punct însă, fiindcă folosind improvizaţia, Cassavetes şi-a dat seama şi de limitele acesteia. Actorul îi dictează cameramanului mişcările, rezultatul fiind un tip de naturaleţe pe care n-ai putea să o obţii altcumva.
Shadows aduce a documentar prin look, există însă o diferenţă majoră , filmul lui Cassavetes reuşind să fie chiar mai realist decît un documentar, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru că în orice documentar, regizorul intervine prin alegerile pe care le face. Cassavetes nu intervine deloc, personajele sînt lăsate de capul lor, astfel încît ele ajung să dicteze „povestea” şi nu invers, cum se întîmplă de obicei.
Nu cred că principala preocupare a lui Cassavetes a fost să pună pe tapet problema rasială, nu ţinteşte nici un moment spre nivelul macro al lucrurilor, îl interesează efervescenţa la nivel personal, iar „rasismul” este tratat chiar în cheie comică si folosit doar în măsura în care ajută la conturarea unor situaţii ancorate mai degrabă în „monden” decît în „politic”.
Este probabil cel mai greu de digerat film al lui JC, mai ales pentru neiniţiaţi. Si, din pacate, concureaza cu Naked...
|