Nosferatu l-am vazut si io mai demult, pe la-nceputul anului. De doua ori chiar. Prima oara in engleza si apoi in original (fiindca, dupa cum se stie, Herzog a facut, practic, de doua ori filmul refuzand simpla varianta a dublajului vocal standard). Da' sincer sa fiu nu mai stiu daca mi-a placut. Sau cat de mult. Evident ceva extrem n-a fost sigur, doar o impresie ambigua caldicica...
E frumos vizual (cadrul final il tin minte bine, foarte surrealist, cu calaretul recesand spre orizont si cu o perdea diafana de praf la firul ierbii onduland in sens opus deasupra intregii suprafete de teren; si deplasarea spre castel prin munti traverseaza niste panorame misto; liliecii in slowmo, iar ca lumea). Muzica foarte eficienta in a-ti strecura fiori pe sub piele - poate prea eficienta, chiar m-am gandit ce lejer din partea autorului sa rezolve tot feelingul atat de fara batai prea mari de cap. Montajul de la inceput cu mumiile - nu mi-a placut fiindca nu am inteles cum se integreaza in mecanismul povestii, mi s-a parut tranti asa, ca da bine pt un film care-si propune to give you the creeps; insa luat asa in sine, tre' sa admit ca-i foarte nelinistitor. Ce (nu) mi-a mai placut? Aerul de un usor senzationalism naiv si datat al povestii (nu mi-a placut), melodrama (asumata sau nu - dupa cum se zvoneste... chestie de omagii si alte blabla-uri) - fragmentul de relatie dintre cei doi soti de la inceput e de-o sioposenie tampa (sa mergem pe plaja unde ne-am indragostit, vaaii
; despartirea). Cred ca (aproape) toate aste izvorasc din faptul ca filmlul e bazat pe o productie muta (pe care n-am vazut-o inca). In filmul mut e nevoie de "expresionism", de teatralizare, de hiper-ingrosare a tuselor pt a vehicula mesajul si astea probabil functioneaza in contextul ala (nu si la mine insa; io inca nu pricep filosofia filmului mut) dar cand faci trecerea la conventiile realiste, aspectele aste ori trebuie eliminate ori trebuie sublimate cu muuulta iscusinta. Asa... Mi-a placut mult de Kinski. Numai din ochi isi face personajul
, machiajul il ajuta si el mult (unghiile alea si albul desavarsit de funest al fetei si craniului ras puncteaza bine). Mersul si fuga ii sunt ciudate si amuzante. Imi place cum se chirceste pe podea in momentul in care il surprinde, fatidic, rasaritul. Asta e a treia secventa preferata. A doua e chiar ianinte de asta. Puternica aluzie sexuala a actului de drenare a jugularei femeii - cu o mana infipta pe san si, mai ales, cu mana care incerca sa traga niste sfori pe la subsol intre timp
dar care nu merge suficient de departe cazand intr-o pudibonderie de o artificialitate aproape fatala pt sanatatea scenei respective.
Asta-i a doua deci. Momentul meu preferat din film e o alegere ciudata, cred, si se refera primul cadru care surprinde descinderea corabiei in oras. Avem un plan static si contemplativ in lungul canalului care persista cateva secunde in gol, si apoi - si asta imi place - cum intra incet si surprinzator prora navei de undeva din spatele cadrului. Imi place cum imi da senzatia de constientizare a conceptului de spatiu...