[Mercutio]

La stanza del figlio
Nanni Morreti
2001

Nanni Moretti e adesea comparat cu Woody Allen. Se spune ca e un Woody Allen italian.
Intr-un sens se aseamana. Amandoi autorii si-au facut din angoasele proprii o parte importanta in filmele lor. Moretti are insa, in opinia mea, ceva aparte. O apropiere, o aplecare, asupra vietii mai sensibila, mai sincera, mai realista. Detine un simt al observatiei acut care il face sa redea personajele si intamplarile lor intr-un mod cumva diferit decat suntem obisnuiti. Anume prin intermediul detaliilor concrete, a lucrurilor aparent marunte, dar extraordinar de semnificative.
La stanza del figlio e cel mai bun film al lui, zice-se. Din ce am vazut pana acum sunt de aceiasi parere.
Un adolescent moare accidental. Familia lui este bulversata de acest eveniment. La atat si nimic mai mult se poate rezuma istoria acestui film. E, cum se spune, "o felie de viata", autorul fiind adeptul naratiunii libere, ne-structurate, anti-hollywoodiene.
Tatal, mama si sora reprezinta persoane obisnuite (asta ma duce cu gandul la "Ordinary people", care in paranteza fie spus nu erau chiar ordinary), mai degraba introvertiti, ca majoritatea oamenilor, as zice. Moretti nu reda suferinta acestor personaje prin parada emotiilor lor, ci ne face sa intelegem ceea ce simt. Secventa in care familia asista la acoperirea sicriului, cu close-up pe fiecare surub montat sub privirile fixe ale tatalui, cu suieratul bormasinii care se continua si in secventa urmatoare, ca o obsesie remanenta, e mai elocventa si mai impresionanta decat oricare alta cu inmormantari, cu doliu, cu femei plangand.