|
Datorita voua am reusit si eu sa vad filmul. Este facut intr-un stil putin diferit fata de filmele iraniene cu care sunt eu obisnuita. Personajele vorbesc foarte mult, isi argumenteaza parerile, au opinii la care tin si pe care si le apara, iar in fata judecatorului pare ca faptele au mai putina importanta intrucat acuzatorii si inculpatii trebuie sa convinga mai ales la nivel verbal si mai putin prin dovezi, marturiile sunt extrem de importante.
Este un fel de suspans care se dezvolta pe masura ce personajele analizeaza situatiile si se confrunta unele cu celelalte, cu eliberari fragmentare de tensiune in curtea de judecata unde, inevitabil, toata lumea e furioasa si ies niste certuri de toata frumusetea.
Mi-a placut ca Farhadi a surprins foarte bine dualismul si complexitatea pe care oamenii le au, nu exista un singur adevar, nu e o singura persoana care are dreptate. Ca spectator esti pus in situatia de judecator de la inceput cand Nader si Simin cer divortul, ca sa ramai in postura asta pe tot filmul ca la final sa simti cat de greu ii este fetei, lui Tamreh, sa ia o decizie intr-o situatie atat de complicata si mai ales care, pentru ea, implica si doua persoane foarte apropiate si la care tine in egala masura.
Nici eu nu cred ca filmul arata cu degetul catre un anumit vinovat. La sfarsit, realizezi ca fiecare are dreptate in felul sau, ca nu e nici o morala ieftina la sfarsitul filmului (da, bine, morala ieftina e un pleonasm, nu exista morala valoroasa...), ca situatiile si personajele sunt atat de complexe, ca si in viata reala, incat nu poti separa lucrurile in alb si negru si ca orice decizie iei de multe ori este inevitabil sa nu ranesti sau sa nu nedreptatesti pe cineva.
Situatia sociala, si ea foarte complicata in Iran, este redata prin detalii foarte sensibile : religioasa Razeh trebuie sa ceara un sfat avizat daca nu e cumva un pacat sa il schimbe pe batranul care facuse pe el; Nader insista ca fiica lui sa nu ignore lucruri minore care sa sublinieze conditia ei, pe nedrept inferioara, de femeie intr-o societate bigota, ca de exemplu atunci cand o obliga sa ceara restul de la benzinarie chiar daca este vorba de o suma nesemnificativa.
|