|
uitandu-ma la filmul grec si apoi gandindu-ma la filmul lui c. kaufman pe care l-am citat pe topicul asta mai in amonte, mi-am dat seama de ce nu mi-a placut naratorul lui 2046 si mi s-a parut ca apa chioara. exista o bariera a alteritatii idiomului care raceste, dilueaza perceptia spectatorului. ma gandeam aseara ascultand greaca si mirandu-ma cat de extraterestra imi e, ca n-are cum sa nu se piarda ceva prin ocolul subtitrarilor. sunetul nu numai ca ajunge mai rapid la creier/inima dar e si mai fierbinte, mai incarcat de emotie. una e sa citesti vorbele cuiva si alta sa le auzi. sigur in cazurile astea doua (cu grecii, si taiwanezii sau ce erau) se si aude, dar nefiind familiarizat aproape deloc (cazul primului) sau foarte superficial (celalalt) cu muzicalitatea limbajului lor, si cu modul in care e modificata incarcatura afectiva a mesajului prin aceasta muzicalitate, n-are cum sa nu se piarda ceva. destul de mult mi se pare mie in cazul meu. io in general urasc naratorii, dar cel din "adaptation" imi place si nu cred ca e o coincidenta faptul ca e vehiculat de un idiom mai aproape de suflet. nu cred ca se pune problema ca asta-i un narator bun si alalaltu-i prost. cred ca limba-i de vina.
just saying...
|