[Mercutio]

Decât să o dai cu bota în baltă încercând să scrii un text academic din care majoritatea cuvintelor pompoase să fie plasate greşit în context, mai bine aşa, sincer.

Sigur ca e mai bine sa fii sincer, dar ca sa fii sincer pana la capat ar fi mai bine sa scrii despre ceva la care te pricepi, despre care ai ceva de spus. E ok, pana la un punct, daca un filolog abordeaza filmul ca pe o analiza literara, se potriveste mai ales la filmele narative, si e foarte raspandit la noi din cate vad. E iarasi ok, ca ziarist, sa scrii despre un film mai mult din punct de vedere jurnalistic, despre productia filmului, despre backgroundul autorului sau actorilor, chiar aici pe site exista tendinta spre jurnalistica. Mai mult decat atat, se poate scrie despre un film dpv social, psihologic, ideologic, istoric, filozofic, etc. Si sunt sigur ca cineva priceput in domeniul respectiv, urmarind un film, ar putea scrie dintr-o perspectiva avizata. Ceea nu mi se pare corect, legitim, e sa pretinzi ca scrii despre film, ascunzadu-te in spatele asa zisului talent literar.

Ok, lăsând la o parte definiţia cronicii de film care spune clar că trebuie să invoce anumite chestii, nicidecum o literarizare a textului prin prezentarea părerilor personale ale criticului, ce îţi place să citeşti? Sau în ce formă ai vrea să vezi cronica? Să fie clasică şi rigidă din care să nu înţeleagă marea masă aproape nimic sau să fie simplificată, personalizată chiar?
Eu într-un fel mă bucur că se petrec lucrurile aşa. Măcar să simt o plăcere când citesc o cronică, să mă identific (sau nu) cu trăirile autorului decât să citesc un text şi să stau cu dexul lângă mine.

Da, exista o adresabilitate, marea masa de obicei citeste un sinopsis si se multumeste cu acesta. Cronicile cred ca se adreseaza celor mai avizati. Asta nu inseamna ca o cronica trebuie sa fie plina de termeni academici, greu de citit, fara sa-ti faca nici o placere in a o citi.
Uite, cred ca un citat din Pauline Kael raspunde foarte bine la intrebarea ta:

<<From “Circles and Squares”:

The role of the critic is to help people see what is in the work, what is in it that shouldn’t be, what is not in it that could be. He is a good critic if he helps people understand more about the work than they could see for themselves; he is a great critic, if by his understanding and feeling for the work, by his passion, he can excite people so that they want to experience more of the art that is there, waiting to be seized. He is not necessarily a bad critic if he makes errors in judgment. (Infallible taste is inconceivable; what could it be measured against?) He is a bad critic if he does not awaken the curiosity, enlarge the interests and understanding of his audience. The art of the critic is to transmit his knowledge of and enthusiasm for art to others.>>