nu merje 'domle linkul cu bomboana.
(nu că ar fi o mare problemă, da ziceam şi eu aşa pentru informare)
Cum lenea e mare şi azi trăim cu o oră în plus deci timp este bugăt, mă voi lega doar de articolul din liternet.
Pentru că ador analizele Swot, îmi voi permite să punctez punctele slabe şi punctele tari ale acestei "delicioase"(?!) cronicuţe. Dar întâi să îţi răspund la întrebări.
1. Are "cronica" aceasta vreo farama de obiectivitate?
Există vreo cronică pe lumea asta care să aibă vreo fărâmă de obiectivitate? Ştiu, nu e frumos să răspunzi la o întrebare cu altă întrebare aşa că am să îţi explic. Din "multele" cronici pe care le-am citit pe diverse site-uri, am ajuns la o concluzie cel puţin interesantă. Există subiectivitate pe faţă şi subiectivitate mascată. "Marii" critici de film, care au în spate o grămadă de articole despre filme, au învăţat cu timpul să îşi mascheze atât de bine subiectivitatea încât, de cele mai multe ori reuşesc să convingă publicul că are dreptate încă de dinainte ca acesta (publicul) să fi văzut filmul. Însă, asta nu înseamnă că ei sunt obiectivi şi vei observa chestia asta dacă vei citi mai multe cronici la acelaşi film (oricare) şi vei observa cât sunt de împărţite părerile, chit că ele aduc argumente logice. Acu', pentru noi ăştialalţi care ne jucăm când scriem despre filme, ăştia care suntem mai mult cinefili decât cronici de filme dar ne place să ne mai băgăm puţin şi pe partea asta pentru că, hey, nimeni nu se mulţumeşte cu puţin, subiectivitatea e la ordinea zilei. Ei, aşa e şi "cronicuţa asta."
2. Am aflat ceva despre desenul animat despre care, se presupune, se comenteaza aici?
Dap mister, am aflat. Uite ce:
"O poveste simplă despre neglijenţa oamenilor faţă de propriile amintiri,
uimitor desenată, ca o bomboană fondantă pastelată."
Booon. Acu' analiza:
puncte tari: relaxarea discursului, caracterul jucăuş, aproape literar (şi trust me, acum sunt şi eu subiectivă dar ador când citesc o cronică care se apropie mai mult de literar decât de stilul ăla agresiv şi rigid în care se scrie - academic, cică -. Sorry, am şi eu puncte slabe
) plus că nu e foarte lung ca să te plictisească prin naivitatea lui, e exact atât cât trebuie, să îţi trezească interesul.
puncte slabe: mdah, recunosc... cam mult sugar pe metru pătrat şi cam ciudăţică fata asta. Now serious... încă încerc să îmi imaginez cum e să stai în cinema şi să sară vecinul pe tine doar pentru că filmul a avut nu ştiu ce efect asupra lui. Uuuh, spookie, dar asta ar însemna ca filmul să fie genial, deci, yep, accept provocarea. (noh, şi uite că şi ăsta e un punct tare, damn it)
Sincer, cronicuţele de genul nu mă deranjează. Sunt ok, atâta timp cât nu se exagerează. La scurt-metraje aşa scriu şi eu. Şi probabil din cauza lipsei subiectului. În cazul domnişoarei pot spune că dat fiind faptul că e o cronică de 5 rânduri, nu prea putea să prindă esenţa în ea. (uite de ce detest eu când omului i se impune un anumit număr de caractere sau rânduri.
)
Oh, Lord... Hai că m-am răzgândit şi am citit şi articolul din the Guardian. So, in my opinion: (şi de ciudă)
"There is no need for the writer to use the first person singular, which is superogatory. At least it should be used sparingly. A review is not about the critic but the film. Rather than writing "I laughed/cried all the way through", the critic, using objective correlatives, should analyse the film's effects in a more general manner."
Ok, sunt de acord că o cronică nu e despre critic ci despre film, but hey, în primul şi primul rând citim "articolaşele" astea ca să ne lămurim dacă un film merită sau nu şi cum am putea să ne convingem mai bine decât dacă vedem părerea proprie a celui care l-a văzut? Cred că cel mai indicat ar fi o combinaţie între cele două, adică: părerea personală a criticului şi argumentele tehnice, artistice, scenografice, etc.
La fel şi cu restul cuvintelor, gen: "Slow", "Too Long", "Dated", "Pretentious", "Recommended". Eu una, am nevoie de cuvintele astea. Mai ales când le văd la mai mulţi critici care vorbesc despre acelaşi film, e clar că nu o să îmi placă filmul respectiv. Bine, chestia asta e discutabilă. Se ştie foarte bine că criticii au o altă percepţie asupra filmelor decât marea masă, dar asta nu înseamnă că se înşeală. Acum, că noi vedem ceva pe ecran şi ei altceva, e partea a doua însă cronicile de genul sunt o bună referinţă înainte sau după ce ai văzut un film. Şi e mult mai ok să compari un fim despre care se spune că e too long şi ţie nu ţi s-a părut aşa, decât să compari detaliile tehnice care uneori chiar par foarte plictisitoare şi eu mă pierd în ele. Nu ştiu, eu nici nu cred că aş vrea foarte mult ca critica de film să fie una prea obiectivă. Ar intra în rigiditate, în plictis ceea ce m-ar determina să nu le mai citesc. Trebuie mai mult dinamism, relaxare în articol, etc.
Ah, şi chestia care m-a amuzat cel mai mult:
""Pretentious" or "obscure", which generally means the critic has not understood the film."
oki, oki... if he says so.
Dar acum mă gândesc la toate filmele alea proaste pe care nimeni nu le înţelege şi care sunt atât de abusrde şi făcute numai de dragul de a fi, încât ţi se ridică părul de pe mână. Mă întreb, despre filmele alea ce ar trebui să se scrie?
Că numai regizorul cred că ştie ce a vrut să transmită.
Şi acu' bomba bombelor. Scuze că o spun, dar la faza asta, Ronald Bergam mi s-a părut puţin frustrat.
(dar e doar o opinie subiectivă deci nu săriţi).
În concluzie, nu există obiectivitate în cronicile de film, aşa cum nu există nici în cele de teatru sau în critica literară. Atâţia oameni, atâtea păreri. Şi nici nu putem avea pretenţia ca această obiectivitate să existe, pentru că e puţin cam imposibil, atât din punct de vedere psihologic cât şi... psihologic.
Desigur, am putea scrie o cronică respectând regulile lui Bergam. Însă, îţi garantez că şi cronica aia ar fi tot subiectivă.