Odata cu aparitia internetului unii autorii avizeaza cititorii in cartile lor
si despre site-urile personale sau cele la care publica articole sau cronici.
In felul acesta am regasit cativa autori pe internet. Unul dintre ei, pe care
il apreciez in mod special, Ronald Bergan, are cateva articole legate de
critica de film, in afara de cele dedicate strict filmului.
Va propun un articol interesant, zic eu, pe marginea caruia sa trancanim putin
despre obiectivitatea si subiectivitatea criticii de film, si de ce nu, si
despre valoarea ei, tendinte, specificitate. As vrea sa ne restrangem la
critica romaneasca, si ma refer nu neaparat la critica avizata, ca pana la urma
oricine scrie despre film pe internet, pe bloguri sau alte site-turi,
se constituie intr-un critic de film.
Iata articolul despre care am mentionat:
http://www.guardian.co.uk/film/filmb...naldberganblog
si un citat din el:
"There is no need for the writer to use the first person singular, which is
superogatory. At least it should be used sparingly. A review is not about the
critic but the film. Rather than writing "I laughed/cried all the way through",
the critic, using objective correlatives, should analyse the film's effects in
a more general manner. For example, here is an extract from a recent review: "I
wasn't quite sure whether I liked it or not while I was watching it, as it was
uncomfortable although it kept me intrigued enough to stay on till the end.
It's an oddly affecting tale and I thought about it long after I'd seen it, but
as a piece of cinema it doesn't quite deliver." As a piece of criticism it
doesn't quite deliver."
apropo de care am gasit o cronica pe LiterNet:
http://agenda.liternet.ro/articol/13...mest-2011.html
<< Cronici de 5 rânduri - O bomboană: Insula uitării. Haruka şi oglinda
fermecată la Anim'est, 2011
Mihaela Iancu
octombrie 2011
Cândva în prima parte a filmului am realizat cum stăteam: cu tălpile pe podea,
mâinile relaxate în poală, capul ridicat (fiind aşezată pe ultimul rând) şi
gura întredeschisă. Am suspinat printre râsete şi m-am alintat tot filmul. Ce
dor mi-era de dulcegării. Dintr-acelea în care exclami în faţa culorilor, în
care te întorci cu privirea spre vecinul străin din dreapta şi mai că-ţi vine
să-l pupi şi să-l iei în braţe, în care ţii cu ăia buni şi scoţi limba ălora
răi. O poveste simplă despre neglijenţa oamenilor faţă de propriile amintiri,
uimitor desenată, ca o bomboană fondantă pastelată. M-a smuls din scaun şi m-a
tras după ea. Chiar dacă pe undeva previzibilă ca derulare, plină de mici
surprize ca bănuţii galbeni din drumul spre comori.
Hottarake no shima - Haruka to maho no kagami / Insula uitării. Haruka şi
oglinda fermecată
Regia: Shinsuke Sato
Cu (voci): Haruka Ayase, Miyuki Sawashiro, Mitsuki Tanimura.>>
Are "cronica" aceasta vreo farama de obiectivitate? Am aflat ceva despre desenul animat, despre obiectul acestei scrieri?