[Federico]

Lolita tratata in cheie de tragedie greceasca si cu ridicarea stachetei de varsta ca sa nu il bage pe Mastroianni la bulau si in schimb sa-l omoare albinele?

Interesanta observatia cu Lolita. Dar lolitismul e un fenomen arhetipal in realatiile umane si exista bine mersi cu mult inainte de a fi articulat de Nabokov si va mai exista in continuare. Oricum, nu cred ca numai din lipsa de agerime n-a mai remarcat nimeni pana acum asta, ci si pt ca ce se intampla aici e atat de loosely related cu latura sexual-perversa care defineste lolitismul as we know it de la Nabokov. Nu cred e vorba despre asta la Angelopoulos.

Eu nu am vazut in filmul asta mai mult de o grecoaica buna rau care trezeste instinctele unui Mastroianni electrizant pe ecran prin economia de gesturi (dar e totusi Mastroianni, un candidat redutabil la cel mai mare actor al secolului, deci nu-i o surpriza), totalul fiind egal cu un film minor despre decrepitudine.

Eu, cum spuneam, am pastrat tot timpul in background "mesajul" filmului, si m-am concentrat sa ma conectez ca un vampir la pulsul atat de pur biotic pe care il creeaza grecul. A trezit in mine amintirea unei iubiri nu de mult uitate, dar totusi neglijate lately, despre arta ca life and nothing more (no pun intended ). Iar odata cu asta citatul din Rebreanu care m-a muscat de fata prin clasa a X-a sau a XI-a cand, la ora de romana, cand ne pusese profa sa conspectam un studiu de caz plicticos despre nustiuce curente culturale (cum mult ianinte sa fi vazut vreun film de Kubrick, Scorsese sau Tarantino): Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulastia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai savarsit o opera mai pretioasa decat toate frazele din lume.

Asta e filmul unde mi s-a parut mie ca muzica e cea mai manipulatoare dintre cele patru ale saptamanii. Mult mai mult ca in 2046. Cu muzica de inima albastra peste fata abatuta a lui Mastroianni care nu scoate un cuvant intr-un cinematograf gol intr-o secventa finala. In caz ca nu ne-am prins ca-i abatut si terminat. Asta nu-i manipulare? Aici nu se mai dicteaza tonul ce sa simtim? Aici doar simtim?

Adevarul e ca nu exista muzica nemanipulatoare de fapt. Muzica pt asta e acolo, ca sa ne modeleze perceptia si sentimentele. Cred ca ceea ce numim noi, indeobste, muzica manipulatoare e muzica manipulatoare la modul grosolan si muzica pleonastica, cea care se ingana cu iamaginea si nu aduce nimic complementar si nou. Dar totusi, in perioadele in care ma asalteaza puseuri de idealism la-steaua-singuratatii-naltator-de-ochi-visatori , sunt de parere ca muzica e un truc misel, o carja. Nu inceteaza sa-mi placa, dar o privesc ca un guilty pleasure. Oricat mi-ar zbarli parul tremurul satisfactiei estetice in clipele de reusita suprema a imbarligarii audio-vizuale la Kubrick, nu pot sa reprim o farama de dispret si dezgust pt. eficienta cu care ii paraziteaza pe Purcell, pe Shostakovich sau pe Strauss. Revenind la oile noastre, nu stiu daca m-a manipulat muzica lui Theo, stiu doar ca a functionat, nu m-a deranjat. Ce "nu m-a deranjat" ...chiar m-a fermecat de fapt. E adevarat ca are ceva tragism in ea (de parca cea din "La Vita e Bella" nu-ti sfarteca inima) dar e si multa seninatate, resemnare si frumusete acolo. Nu e disperata. Ma rog, n-are rost sa continui. O sa fac ceva mai putin periculos decat sa descriu muzica in cuvinte, o sa incerc marea cu degetul...
La Wkw, n-am spus ca e complet ratata. Din contra, piesa Siboney (incarcata de romantism de-i iese si pe urechi) e responsabila pt momentul meu preferat din film. M-am referit doar la viorile alea stridente si hiper-elegiace care nu deranjeaza de la inceput, dar prin redundanta se auto-anihileaza.

Si apropo, ca tot ziceti atata despre minimalismul filmului asta. E voie in minimalism cu atata muzica in fundal? Ca minimalismul trebuie sa epureze artificiile de genul muzica, pentru ca daca bagi muzica in fundal ce are legatura cu tonul filmului deja manipulezi si poluezi senzatia in stare pura, parca asa-i placa, nu?

Referitor la asta, Windom a fost deja infricosator de precis si de de acord cu pov-ul meu. Ismele astea sunt doar niste categorisiri aproximative si orientative, si mai ales, facute a posteriori si de receptori. Nu aveam in minte definitia riguroasa si radicala a minimalismului (vezi Goodbey Dragon Inn), ci faptul ca filmul e slow-paced, presupune o desfasurare frugala de forte, si alte chestii de-astea de bun-simt. E minimalismul lui Trakovski sau Bergman...

LE: Una din putinele chestii care m-au deranjat la film, e credibilitatea insuficient sustinuta a atitudinii fetei fata de mos. Cu siguranta Angelopuloupuluopluoup....puulous n-a vrut sa-ti dea raspunsul mura-n gura (dac-o fi vrut sa-l dea de fel) , dar totusi, un minim de tuse ca sa pacalesti spectatorul e indispensabil - iar minimul asta nu e foarte bine achitat.