M-am tot ferit de Exotica pina acum, nici eu nu stiu de ce, poate pentru ca l-am asociat cu "lust", asociere involuntara in mintea mea, legata doar de nume si locul de desfasurare poate pentru ca ultimul film vazut, Adoration, mi-a lasat un gust amar si am zis sa-l evit pe Egoyan, macar un timp. Dar aseara am fost pregatita sa-l infrunt. Ce inspiratie din partea mea
Daca nu era trecut de miezul noptii cind s-a terminat i-as fi dat drumul din nou fara nici o intrerupere.
E adevarat ca filmul e foarte egoyanic, dar rezultatul e dintre cele mai bune, o placere din punct de vedere vizual si emotional. Mi-a placut cum s-a jucat Egoyan cu mintea noastra, dindu-ne noi informatii legate de personaje cu lingurita, dupa ce, la inceput, prezentind informatia trunchiata, ne facuse sa imprimam cu totul alta imagine in minte. Ne-a pus practic sa retusam, sa stergem si sa redesenam in minte fiecare personaj de mai multe ori, pina am ajuns la forma finala. Un exemplu, care nu e unul din personajele principale, fratele lui Francis, e atit de subtil conturat. La inceput se refera la el ca la tatal lui Tracy, inainte sa apara in peisaj, ca si cum ar fi o cunostinta oarecare, apoi discutia de pe balcon in care plutea ceva incomod in aer desi amindoi pareau foarte degajati, plus felul cum erau pusi rind pe rind in cadru, ca si cum ar fi o ruptura intre ei desi filmarea era in plin soare fara nimic ascuns, apoi il vedem pe Harold in scaunul cu rotile, aflam ca sint frati si in final amanuntul socant legat de moartea sotiei. Atita minutiozitate, gradare, pusa intr-un personaj secundar mi-a placut la nebunie.
Mi-au mai placut atmosfera, luminile, culorile, trecerea de la interior la exterior, culorile complementare, galben/verde/albastru exterior in special, iti limpezesc mintea, te relaxeaza dupa imaginile si atmosfera mai incarcata si vizual si emotional din club, dar chiar filmarile interioare in tonul albastrui nu au nimic rece in ele. In mod deosebit mi-a placut melodicitatea tuturor dialogurilor; fara sa fie filmat cu incetinitorul, felul molcom dar nu lalait in care sint purtate toate dialogurile parca te transpun in alta dimensiune, in care totul e mai lent, parca e o terapie colectiva in care te transpune autorul. Pina si jegul (sub)urban, cum spunea minirep mi s-a parut terapeutic, adica filmat in asemenea lumini ca nu m-a deranjat deloc, din contra, eu chiar stiind cum arata acest jeg in realitate am fost foarte placut surprinsa sa-l vad cu totul altfel prin intermediul lui Egoyan, parca emanind caldura. Poate e doar o perceptie distorsionata de-a mea, o fi, dar chiar si in cazut asta, pentru mine, tot e total deosebit de alte filme, chiar filmele lui.
The sweet hereafter e inca preferatul meu, dar Exotica e la foarte scurta distanta de el.