2046
Segmentul cu androizii nu mi-a cazut deloc bine la stomac. Parca domnul WKW ne trinteste direct in fata - I'm the ultimate artsy-fartsy motherfucker, eat this! Iar faza cu frigul si cu recomandarea de a stringe pe cineva in brate pentru a te incalzi mi s-a parut de-a dreptul lame. De asemenea, omul pare sa bata moneda pe romantism pina la uzura si epuizare, completa si totala. E singurul filon exploatat, restul, inclusiv TIMPUL ca leitmotiv, par a exista doar pentru a sustine conceptul respectiv.
Tony isi rememoreaza permanent iubirea pierduta, incercind sa o redescopere in compania altor domnitze (toate una si una). Ele par a fi singurele care lacrimeaza si sufera, Mr. Chow si-a invatat deja lectia. Ceea ce cauta el acum pare a fi un fel de erotism intelectual, fara implicare emotionala ori sexuala. Asta e unul dintre atuurile filmului, de altfel, modul in care ne prezinta o senzualitate fara...finalitate (a permanent intellectual hard-on
). WKW se pricepe foarte bine la asta, ne ofera o coapsa dumnezeiasca si o mina care o acopera, intr-o secventa languroasa, de un erotism mai puternic decit orice futai. Omul stie ca beyond post-coital tristesse lies nothing...
Recunosc, m-a dat gata Casta Diva, una bucata muzicala that gets me every time
(la fel s-a intimplat si la Mihalkov). Poate ca-i vorba de sentimentalism (un pic) nerusinat, dar eleganta reuseste sa ocoleasca gratios kitschul in cazul de fata.
Spre deosebire de Lily Ciuciu, aici simt ca o revizionare ar imbogăti experienta. Even if it’s only about love…
Vot:
Egoyan