View Single Post
Old 26 Oct 2011, 22:37   #20
MinRep
Legend
 
MinRep
 
Join Date: Jan 2003
Location: Transilvania
Posts: 2,904
Send a message via Yahoo to MinRep
In primul rand, vreau sa spun ca ma bucur ca lumea e interesata de meciul asta. Mi-era teama ca nu o sa se bage prea multa lume la un meci intre patru filme... Oricum, sper sa nu isi aleaga fiecare cate un favorit si sa avem iar egalitate.

In al doilea rand, timpul meu incepe sa fie limitat, asa ca am sa incep pe scurt cu cele doua filme care nu ma pasioneaza asa de mult.


Exotica
Acesta este un Egoyan tipic si unul dintre cele mai reusite filme ale sale. Structura filmului nu este iesita din comun si alterneaza in continuu intre mai multe povesti, intretaiate de cateva flashback-uri. Insa, spre deosebire de alte filme de genul, nu putem anticipa prea bine prin ce sunt legate toate aceste personaje, iar in momentul in care lucrurile devin brusc clare, exista un fel de soc cathartic, moment pe care Egoyan stie sa il fructifice, chiar daca pana atunci filmul este mai degraba incoerent si pueril. Altfel, am apreciat jegul (sub)urban recreat in acest film, al carui look se remarca, in primul rand, prin scenografie si apoi prin imagine. Desi o mare parte din actiune se petrece intr-un night club si fiecare personaj pare sa aiba o fixatie sexuala, "Exotica" nu este un film care sa incite. Din contra, cele mai multe scene sunt economicoase la capitolul nuditate si in nici un caz nu trezesc poftele spectatorului (unele sunt chiar destul de dificil de privit). Si, bineinteles, o mentiune pentru actori, in special Bruce Greenwood.


O melissokomos
Filmul asta vrea de la mine sa cred ca Mastroianni este un apicultor grec mustacios pe nume Spiros. It's a bit of a stretch, dar cu toate acestea Mastroianni este pivotul acestui film. Nu vrea sa il subestimez pe Anghelopoulos, care cu siguranta s-a straduit multa vreme sa construiasca matematic toate cadrele lungi ale filmului, dar acestea sunt (voit!) impersonale. Pe chipul lui Mastroianni putem citi, insa, toate frustrarile, dezamagirile si suferintele acestui om, a carui viata pare sa fie conectata la destinele personajelor din tragediile antice si dependenta de sanatatea roiului de albine pe care il plimba dintr-o parte a tarii in alta.
__________________
"And in case I don't see ya: good afternoon, good evening and good night!"
(Jim Carrey - "Truman Show")
http://poisonwhiskey.blogspot.com/
MinRep is offline   Reply With Quote sendpm.gif