|
O melissokomos
Wow, într-adevăr un film deosebit. Privind prima parte, nu credeam că o să aibă un asemenea impact emoţional. Părea un film domol şi cuminte, trist şi melancolic, al cărui minimalism era impus de eroul principal. Mi-a adus aminte de scena din The Straight Story în care Alvin o întîlneşte pe acea adolescentă fugită de acasă şi îi ţine o lecţie de viaţă. Spyros, însă, nu e animat de asemenea intenţii nobile, singurul lucru de care-i este frică e ca nu cumva să fie contaminat cu viaţă de către tînăra-i companioană. Dar, parcă, parcă, mai există o parte din el care şi-ar dori să fie reanimată. Fiindcă viaţa pare să fi uitat de el, omul a depăşit acel punct critic (probabil odată cu pensionarea) pînă unde aceasta îşi are domeniul. Acum e o stafie care-şi bîntuie propria casă, speriindu-şi familia. Nu-l mai animează nimic şi singurul lucru care-l ghidează (şi care mai contează) sînt albinele şi rutina dictată de acestea (de altfel, la început, albinăritul e singura activitate demnă de a fi trecută în jurnal). Apoi apare juna asta şi prima sa reacţie e să se închidă în sine, să se retragă în cocon, să nu rişte o reînviere căreia nu i-ar mai putea face faţă.
Intervin două lucruri însă care-l fac să reconsidere totul – vizita pe care o face unei epave mai ruginite decît el şi în care îşi întrevede viitorul (foarte) apropiat şi partida de sex dintre cei doi tineri, care, de asemenea, îl bulversează. Şi atunci răbufneşte. Există cîteva astfel de momente în film, în care vulcanul erupe, resemnarea nu mai poate fi ţinută în frîu şi pasiunea rupe chingile – atunci cînd intră cu maşina în restaurant, atunci cînd tipa îl muşcă de mînă (ăsta mi s-a părut a fi cel mai intim act dintre cei doi), ori cînd o devorează, asemenea unui vampir, pe scenă. Acolo se petrece triumful şi decăderea finală. Fiindcă contaminarea de care vorbeam se produce pînă la urmă, cu consecinţe tragice. Spyros a lăsat în urmă faza descoperirii de sine şi s-a trezit singur în morbida zonă a amăgirilor. Şi, într-adevăr, n-a mai putut face faţă...
Cadrele finale sînt din categoria celor care-ţi rămîn întipărite pe retină multe zile după vizionare, the haunting kind...
|