[Federico]

Oameni de film si critici se zgaiesc la Nosferatu cu mirare si admiratie de aproape un secol. Filmul e considerat o capodopera. Acuma ma intreb, oare Puiu o fi stiind? O fi auzit de filmul acesta, o fi auzit de Murnau? Daca da, il considera pe Murnau un idiot? Asta e inca o dovada a unei idei pe care o intretin de ceva vreme, mai precis de cand vad filme minimaliste romanesti, anume ca minimalistii nu iubesc cinemaul. Nu sunt cinefili baietii. Sunt cam filistini.

Sa nu ne pripim. Nici macar nu s-a stabilit inca daca Puiu chiar se referea la semnficatia aparenta a vorbelor sale: ca aia care vaneaza pretty pictures sunt idioti. Plus ca autorii romani nu sunt primii sau singurii care vad lucrurile asa. Cassavetes (cel care l-a inspirat decisiv pe Puiu), Leigh, Matteo Garrone, Jacque Audiard, Laurent Cantet, fratii Dardenne Iata cateva nume chiar mai grele decat ale noastre si care, la fel, nu umbla cu floricele tehnice: fara muzica, fara lumini si culori nenaturale indulcitoare, fara acrobatii de camera, ci lucreaza cat mai din topor posibil. Totul concentrandu-se pe actor si scenariu. Or fi si astia filistini? Acum: eu nu vreau sa pun problema daca au si acestia dreptul lor sa fie apreciati de o anumita nisa... Problema pe care o pun eu daca nu cumva astia sunt superiori esteticienilor care isi asigura prin diferenta asta de atitudine o plasa de siguranta comerciala in fata publicului? Gusturile mele personale sunt irelevante pt. discutie, dar eu nu sustin punctul asta de vedere. Doar imi pun intrebari pt ca o parte din mine are senzatia asta ca retusarile tehnice sunt un semn al imaturitatii si superficialitatii (atat din parte celui care le produce cat si a celui care le cere). Comparand The Godfather cu doua productii europene recente cu care a fost comparat in numeroase randuri (Gomorra si Un Prophete), mai are cineva dificultati in a lua in serios demersul metrosexual al lui Coppola? Sau nu se pot compara?

Eu cred ca uneori filmul poate vorbi mai mult prin stil decat prin dialog

In primul rand, nu vad prea bine de ce dialogul ar fi cel mai opus stilului. Daca n-ai stil tre’ sa ai dialog neaparat? Sunt sigur ca mai sunt momente in filmelele lui Cassavetes in care nu vorbeste nimeni...
In al doilea rand: stilul vorbeste? Ce spune? Cum se schimba perceptia asupra unei scene in functie de unghiul din care e surprinsa, miscarile camerei, compozitia cadrului, lumina, cromatica (muzica de fundal – dar aici e cam evident)? Cand atentia pt. elementele astea depaseste cantitatea strict necesara transmiterii intr-un mod inteligibil a continutului scenei ce se intampla de fapt? De ce sa mai faci vreun fel de ajustare daca doza de informatie obiectiva transmisa nu creste cu nimic? Ca s-o faci mai digerabila, mai atragatoare? Astea nu-s doar niste gimmick-uri superficiale si pt superficiali atunci? "Valoarea" comerciala a acestor manevre se vad cel mai bine in filmele cu intentii comerciale clare: multe taieturi, multe miscari de camera, imagini impecabil sharf-uite samd.

Apropo de topic, e interesant titlul, dar n-ar trebui unul mai sugestiv? Ma gandesc ca ar putea fi ocolit mult mai usor decat cu unul care ar sugera mai bine despre ce ar fi vorba de fapt.

Unul politically correct?
Bine, de acord.
Dar doar dupa ce ajunge topicul la 100 de pagini.

LE:
Chambord, eu tot nu pot sa te iau in serios.
Tu vrei sa spui ca cineastii romani sunt niste impostori?
Nu-ti plac MDL, 432, Politist, adj. , Boogie etc?
Sau doar Cristi Puiu?