|
Da, prin personaje bine dezvoltate, dar cred ca asta e cel mai facil mod de a o face, de asta si recurg la el multe filme, fiind de altfel si modul clasic de a face filme bune. Pe de alta parte, la aceasta dezvoltare, care poate exista in diferite masuri, i se mai adauga si o amprenta regizorala. Stilul poate ajuta mult la transmitarea unei idei, iar unul din cei mai mari regizori cu stil e chiar Wong Kar-Wai. El se foloseste de imagine, se foloseste de muzica, se foloseste de slow-motion pentru a surprinde trairile personajelor sau anumite caracteristici de-ale lor. Un regizor foarte bun stie sa surprinda personajele intr-un mediu inconjurator pentru ca personajele traiesc in el, acesta le influenteaza, asa cum ne influenteaza si pe noi, si nu trebuie ignorat asa cum o face Cassavetes de exemplu. Stilul ajuta si la crearea unei atmosfere care sa sustina personajele, care sa le amplifice trairile lor, crescand astfel intensitatea resimtita de spectator.
Simt ca m-am indepartat putin de ideea ta si ca am trecut mai mult pe subiectul din topicul deschis de Federico. Revenind la filme in stilul celui facut de Kiarostami (nu ma refer neaparat la filmul de fata pentru ca inca nu l-am vazut), dupa cum am spus si dincolo, cred ca imaginea, uneori, poate avea forta de a ilustra destul de profund o idee, chiar daca aparent personajele par slab dezvoltate. Problema in acest caz e faptul ca spectatorul trebuie sa incerce sa inteleaga personajele fara sa-i fie prezentate direct multe lucruri despre ele, ci prin ceea ce i se sugereaza prin imagini. Desigur, de cele mai multe ori ne sunt sugerate lucruri diferite sau chiar nimic, depinde de efortul fiecaruia de a incerca sa intelega si implicit de experienta noastra de viata si artistica, de modul in care ne raportam la lume si la film.
|