[Federico]

Si mie la fel. Cu accent pe uneori. Exista filme care ajung sa ma emotioneze primordial prin imagine de tip tablou. Si nu ma simt rusinat sau ingust la minte pentru asta.
Filmul e in primul rand o arta vizuala, prima si prima data vezi, deci daca ajunge sa te emotioneze un film prin imaginile sale asta nu inseamna ca esti pueril. E deja truism treaba asta.

Pai tablourile au doua laturi: au o componenta (semi-)inteligibila care spune o poveste si mai au si o componenta abstracta, neprocesabila: culoare, lumina, compozitie, unghiuri, simetrie, geometrie & shit... Ultimul cadru din "Husbands" cu fata lui Cassavetes privindu-si copilul si pregatindu-se sa intre in casa are o valoare de tip 2 egala cu zero. Cassavetes nu da doi bani pe tehnica si manierisme (8 bani de fapt! - spunea ca partea tehnico-formala conteaza 8%) dar primul aspect e extrem de puternic; expresia actorului spune "o poveste". Tot apropo de JC – daca imgaginile (in sens pictural de tip 2) sunt totul inseamna ca filmele sale sunt... nimic?
Retusarile astea expresionisto-impresioniste pot fi vazute si ca un fel de carja, iar asta nu e ceva laudabil. De exemplu, "Husbands" n-a functionat pt. mine. Dar daca as fi vazut acelasi film trecut prin filtrul stilistic al unui, sa zicem, Scorsese, si m-ar fi dat pe spate? N-ar fi parut ca s-a petrecut ceva fraudulos? Sau: dezbraca Godfather-ul de tot ce inseamna muzica, lumina nenaturala inutila, miscari de camera inutile, si vezi daca mai tine. Nu cumva asa functioneaza manevrele astea, ca un praf in ochi? Si oare nu cu atat mai admirabili sunt autorii realisti, care prefera sa lucreze pe fata, cu materia prima dezgolita complet de carje stilistice, atunci cand reusesc? Cu cat ma gandesc inclin tot mai mult sa cred ca da. La asta se referea Puiu?
Sigur ca se poate obiecta consistent. Se poate vorbi de idealism (desi chiar exista astfel de filme!). Sau se poate pleda vinovat din start : cinemaul chiar e prestidigitatie si manipulare (cum ii placea sa zica lui als). Manipulare pt. ca orice eveniment poate fi adus prin slefuire silistica sa inspire sentimente total opuse celor pe care le-ar provoca in conditii naturale. Deci masinatiunile astea iti pot inculca senzatii gratuite, deci au si componenta mincinoasa.

De exemplu, eu cred ca "El espiritu de la colmena" al lui Victor Erice este cel mai frumos film facut vreodata in primul si in primul rand datorita imaginilor de tip tablouri in miscare. Imaginile definesc stilul, definesc povestea, imaginile sunt tot.

L-am vazut acum vreo doua luni si m-a uluit. E una dintre cele mai pretioase descoperiri pe care le-am facut anul asta! Insa nu l-as incadra la filme cu o latura foto-picturala (foarte) impresionanta si cu atat mai putin la cele care se sprijina fundamental pe asta; mie povestea mi-a acaparat atentia fara rest, vizualul mi s-a parut discret si justificat; imi vine sa spun ca filmul asta nu putea fi filmat altfel. Sau poate a fost autorul prea subtil. Sau poate... Nu stiu ce altceva dar nu-mi amintesc sa-mi fi stat gandul la cat de frumoase-s pozele. Chiar am fost absorbit total de spiritul filmului.

Presupun (poate ca e chiar gresit sa presupun ) ca vrei sa zici "n-am incredere in gusturile mele" raportat la ceva si atunci trebuie sa definesti ceva-ul. Raportat la ce zicem noi astia ceilalti de pe forum? Raportat la ce zice Cristi Puiu? Raportat la ce zic 15 critici? Raportat la imdb?
Raportat la canonul cinematografiei (= se zice ca un anumit film clasic e o capodopera)?
Si daca aia ar zice ceva ce ar contrasta cu ce simti tu, ce o sa faci? O sa-i crezi si or sa ti se schimbe automat gusturile?
Nu prea stiu ce sa zic la treaba asta.
Gusturile exista pur si simplu. Ai gust sau n-ai gust. Sau mai bine zis 'sunt gusturile tale'. Iti place sau nu iti place ceva. Nu poti sa zici "n-am incredere in gusturile mele punct". E ca si cum ai zice "am o erectie, dar nu sunt asa de sigur ca e erectie, intreb si eu in jur daca e erectie, e erectie?" Ar fi cam ...

Raportat la ipoteticele gusturi bune obiective. Nu crezi ca gusturile se pot educa? Anything goes? Esti un nihilist? Daca tot ce conta erau gusturile mele, probabil ca acum as fi fost la cinema cu popcornul si nachosul in poala belind ochii la ultima cretinatate hollywoodiana. Asta daca numva ma tinea lipit de tv un film cu Steven Segal. Dar nu, in schimb am incercat si lucruri care in prima instanta nu-mi placeau de nicio culoare (doar pt ca altii mai destepti ca mine ziceau ca-s bune), am ascultat opiniile altor cinefili, am discutat, am urmarit comentariile criticilor, am urmarit comentariile autorilor insisi si chiar am citit si cateva carti de cinema. Nota bene: eu inca consider ca sunt in perioada de formare si definire a gusturilor. (desi ceva-mi spune ca procesul asta nu se termina niciodata). Sigur, de la un anumit punct al experientei in colo tre’ sa-ncepi sa-ti pui intrebari daca nu stii, inca, nici tu, ce-ti place.

Gusturile exista pur si simplu

Un titlu de articol dintr-un numar recent al Dilemei Vechi pe tema asta: Gusturile nu se discuta. Se invata!