Originally Posted by Federico:
|
Mie-mi plac supermult tablourile in miscare, uneori e de-ajuns sa fie doar atat ca sa ma multumeasca un film...
|
Si mie la fel. Cu accent pe
uneori. Exista filme care ajung sa ma emotioneze primordial prin imagine de tip tablou. Si nu ma simt rusinat sau ingust la minte pentru asta.
Filmul e in primul rand o arta
vizuala, prima si prima data
vezi, deci daca ajunge sa te emotioneze un film prin imaginile sale asta nu inseamna ca esti pueril. E deja truism treaba asta.
De exemplu, eu cred ca "El espiritu de la colmena" al lui Victor Erice este cel mai frumos film facut vreodata in primul si in primul rand datorita imaginilor de tip tablouri in miscare. Imaginile definesc stilul, definesc povestea, imaginile sunt tot.
Originally Posted by Federico:
|
dar eu n-am increderea in gusturile mele, si de-aia vroiam sa ridic intrebarea asta.
|
Presupun (poate ca e chiar gresit sa presupun
) ca vrei sa zici "n-am incredere in gusturile mele" raportat la ceva si atunci trebuie sa definesti ceva-ul. Raportat la ce zicem noi astia ceilalti de pe forum? Raportat la ce zice Cristi Puiu? Raportat la ce zic 15 critici? Raportat la imdb?
Raportat la canonul cinematografiei (= se zice ca un anumit film clasic e o capodopera)?
Si daca aia ar zice ceva ce ar contrasta cu ce simti tu, ce o sa faci? O sa-i crezi si or sa ti se schimbe automat gusturile?
Nu prea stiu ce sa zic la treaba asta.
Gusturile exista pur si simplu. Ai gust sau n-ai gust. Sau mai bine zis 'sunt gusturile tale'. Iti place sau nu iti place ceva. Nu poti sa zici "n-am incredere in gusturile mele punct". E ca si cum ai zice "am o erectie, dar nu sunt asa de sigur ca e erectie, intreb si eu in jur daca e erectie, e erectie?" Ar fi cam ...
