[MinRep]

Palermo Shooting

Wow... Cata pelicula irosita! Avem un fotograf aterizat parca direct "Blow-Up", numai ca lipsit de carisma (de fapt, chiar posesor de anti-carisma), care vrea sa fie artist, da' vrea si sa o pozeze pe Milla one-on-one, are flash-back-uri in urma unui accident de masina si viziuni in care e urmarit de moartea cu coasa. Dupa care se duce la Palermo, unde face niste poze, mai are niste viziune si se combina cu o tipa care restaureaza ceva fresce, moment in care ne dam seama ca nu ne uitam la un rip-off dupa "Blow-Up", ci la unul dupa "Don't Look Now". In final, apare Dennis Hopper in sfarsit, chel si imbracat in alb (asa cum se prezinta, de obicei, Moartea cu Coasa) si pare ca in sfarsit filmul o sa fie mai bun... Dupa care Dennis incepe sa vorbeasca... si, printre altele, deplange epoca imaginilor digitale... Dupa care Wim face un film in HD si 3D... "Palermo Shooting" e plictisitor in mare, dar unintentionally hilarious din cand in cand.


Life and Nothing More

Eu am fost prins de film de la inceput. "Life and Nothing More..." anticipeaza elemente din cele mai bune filme ale lui Kiarostami, care urmau sa vina in anii urmatori: "Taste of Cherry" si "The Wind Will Carry Us" (sau chiar si "Ten", dar acela e un pic mai radical). Folosindu-l pe Farhad Kheradmand ca alter-ego, Kiarostami examineaza raporturile dintre cinema/fictiune destul de grosier, dar cu o oarecare melancolie care atinge o coarda sensibila. In urma unui cutremur, un regizor si fiul sau pornesc inspre zonele cele mai afectate, in cautarea unui actor-copil dintr-un film al sau. Pe drumul plin de obstacole vor intalni mai multe personaje, fosti actori de ocazie si ei, iar raporturile dintre realitate si fictiune sunt mai deformate ca niciodata (batranul din film nu e chiar asa de batran in realitate, dar acum locuieste in casa goala construita pentru filmari pentru ca locuinta sa a fost distrusa in cutremur). Pe de alta parte, vedem si clash-ul dintre oraseni si provinciali, iar Kiarostami face un portret foarte frumos al oamenilor din Iran-ul rural, pe care personajele sale din Bagdad (nu doar in acest film...) ii privesc cu usoara superioritate.
Se pare ca tema filmului (si a filmelor urmatoare ale lui Kiarostami) ar fi the preciousness of life. Este foarte interesant ca tonul lui Kiarostami se schimba pe parcurs: daca "Life and Nothing More..." afirma viata chiar in fata dezastrelor naturale, "Taste of Cherry" este un film despre un barbat care doreste sa isi asigure un suicid reusit, iar finalul sau pare sa fie o negatie atat a vietii, cat si a cinema-ului (e un citat de Godard la care as putea apela, dar sa ramanem cu picioarele pe pamant...) In "The Wind Will Carry Us", lucrurile devin ceva mai complicate, dar putem vorbi despre asta cand va intra si el in turneu

Vot: Kiarostami