Nu ma instraineaza, dar trebuie sa merite descifrate. O idee banala, cum ar fi cea ca dupa o tragedie viata merge inainte, oricat de artistic ar fi incifrata, ramane banala. Ca sa o faci sa mearga, ai nevoie de personaje. Kirostami foloseste timpul sa ne arate ca ca fiul urineaza, tatal urineaza si e fascinat de faptul ca si oamenii pe care ii intalnesc poarta un vas de toaleta. Exciting. Ba chiar se uita si la fotbal. Woooow.

Regizorul devine doar observator, filmeaza doar viata zici? Cati copii de zece ani ai intalnit in viata asta care spun asa ceva: "I believe that if the people die, and then resurrect, they will appreciate life better. And also I believe that all the children that have survived, will appreciate life more.". Un copil nu se gandeste sa "aprecieze viata", el de abia face cunostiinta cu ea! Asta e esential un gand de adult. Ca sa nu mai vorbim ca orice incercare de a filma "doar viata" e absurda. A cui viata? Fiecare personaj traieste in medie zeci de ani, cum alegi cel mult doua ore din ea? Sigur, poti sa te rezumi la toate platitudinile, exact cum face Kiarostami si sa le intersectezi cu cateva pareri (tot ale regizorului) despre viata si gata capodopera!