Secrets and lies
E al doilea film al lui Leigh pe care il vad, dupa Another Year, vazut tot anul asta. "Another Year" m-a entuziasmat. M-am gandit atunci "Uite un regizor care vrea sa ne spuna ceva important si profund uman, trebuie neaparat sa vad si alte filme ale lui". Mi-a placut mult.
Si a venit randul acestui Secrets and Lies, cel mai premiat film al lui. In continuare imi place Leigh, il apreciez, ma bucur ca a ramas in turneu, dar parca filmul asta a fost sub asteptarile mele. Ma asteptam la mai mult. E un regizor care stie foarte bine sa isi puna in valoare actorii, sa amestece situatiile si caracterele, sa scoata tensiune dramatica, face un cinema bazat eminamente pe jocul actoricesc, fara floricele vizuale, ceea ce e mai mult decat onorabil si de apreciat.
Dar trebuie sa observati o anumita tipologie (ca sa nu ii zic tiparnita) in ambele filme, ceea ce il impinge un pic spre schematism. Nu e ideea mea, Gorzo a enuntat-o la cronica de la Another Year, i-am urmarit ideea si se aplica si la Secrets and Lies, zic eu.
Daca ati vazut Another Year si acolo era un cuplu ce ne este infatisat armonios de-a lungul filmului si in jurul lor gravita un personaj 'nenorocit' al destinului, demn de mila. 'Nenorocit' in sensul de fara noroc, o muiere singura, prezentata caricatural, peste care regizorul a turnat toate tusele groase ale unui om demn de mila (betiva, trecuta de prima tinerete, ofilita, acra, bagacioasa in sufletul si casa oamenilor, lunatica, grotesca in incercarile de seducatoare etc.) Toate ticurile ei sunt aproape interpretate identic de femeia din Secrets and Lies, desi povestea e diferita.
Dar si aici regizorul pare ca toarna asupra personajului feminin central al povestii toate necazurile din lume. Cu galeata, fara mila, ca sa creeze compasiune. Sa duca bai nene, ca-i femeie. O lucratoare la fabrica ce a ramas insarcinata la 15 ani si si-a abandonat copilul despre care n-a mai stiut niciodata nimic, a facut un al doilea copil pe care l-a crescut singura, fie-sa pe care a crescut-o n-o suporta, fie-sa pe care a crescut-o e o maturatoare pe strada si se f%^$ cu un oligofren spre frica ma-sii ca o sa aiba fix necazurile tineretii ei, ii cade tavanul din casa, frate-su o viziteaza din joi in Paste, despre cumnata-sa crede ca a lucrat-o toata viata si a si tapat-o de banii cuveniti din mostenire. Vedeti cat de multe se pun in carca unui singur personaj. Ma mir naiba ca nu ii cade o caramida in cap cand iese pe strada la ce noroc are sarmana asta in viata. Asta e premiza dezvoltarii dramatice a personajului la tiparnita Leigh.
Nici celelalte personaje feminine din jurul ei n-o duc mai bine.
Fiica parasita ce isi cauta mama naturala traieste singura, are job onorabil dar n-are boyfriend, petrece weekendurile in solitudine, tocmai ce i-a murit de doua luni mama adoptiva, deci e singura pe lume.
Despre fiica crescuta de una singura de personajul principal mi-e cam si rusine sa ma incumet la o descriere: maturatoare pe strada, urata cu spume, nevrotica pana in panzele albe, extrem de enervanta si nerecunoscatoare. Rebel fara cauza, in zona pacatelor tineretii.
Cumnata e o femeie ce pozeaza in fata societatii in sotia perfecta intr-o relatie armonioasa (uitati-va la stilul ei vestimentar vs cumnata-sa muncitoare) si care ascunde drama de a nu putea sa aiba copii.
Mai avem in film o scena (pe care o gasesc absolut gratuita, enervanta si dezgustatoare) in care o femeie e pozata desfigurata dupa un accident de masina in care a plonjat prin parbriz.
Ceea ce ma duce la concluzia dupa ce am scris toate astea ca acest Mike Leigh e unul dintre cei mai sadici creatori de personaje feminine. Ca sa scoata umanitatea din ele, le stoarce fiecare picatura de masochism posibila. Daca cineva inainte zicea ca e Cassavetes misogin (femeia ca obiect secundar, ca "pizda" de decor pentru construirea unor personaje macho sau caricaturi de macho), Leigh pune femeia in centru, ca sa ii toarne toate nenorocirile in cap
Avem de-a face cu "misoginism" Cassavetes vs "masochism" Leigh.
Sincer, nu stiu care varianta e mai putin suparatoare, sa zica fetele/femeile
Mi-a mai placut la filmul asta muzica de pe fundal care insoteste o buna parte din film povestea, mi s-a parut bine aleasa, elegiaca, melancolica, trista, cam ca sufletele personajelor (feminine in majoritatea cazurilor).
Un film cu multe plusuri, dar si cu minusurile mentionate, cu care puteti fi de acord sau nu. Categoric Cassavetes si Hou mi-au placut mai mult runda asta.