Nu cred ca am vazut alt film, cred ca am vazut filme diferite, cu alti ochi, inainte de filmul asta.
Tot ce-ai scris tu ca pozitiv de fapt pe mine ma face sa fiu mai circumspecta in a-i acorda valoarea pe care mi-o scoate in fata, parca ma impunge cu ea regizorul. Iubirea, in general, nu sta in scene ca alea. N-am cerut declaratii de dragoste, am cerut ceva personal, ceva ce n-am vazut si n-am simtit. Poti sa vezi profesori si educatori jucindu-se si avind acealeasi gesturi ca ale mamei, ii iubesc oare ei pe toti copiii din scoala, ii iubesc ei ca pe copiii lor? In fine, perceptia asta e foarte personala, simti sau nu simti ca ceva e adevarat, nu exista cale de mijloc.
Pentru ca mi-am amintit in seara asta, ceva mai devreme, de Cassavetes si A woman under the influence, m-a socat sa-mi dau seama ce rol a facut Gena Rowlands acolo. Scenele cu copiii, tot 3 erau la numar, se poate spune ca erau asemanatoare cu ToL, se alergau prin curte, in casa, in plus ii astepta sa vina de la scoala, wow ce scena a fost aia, in care arata si se comporta ca o nebuna. Ei bine, da, era nebuna, nebuna de dragoste pentru copiii ei. Am simtit ca-i iubeste, am simtit ca si tatal lor ii iubeste. Nu pot explica, sau pot, dar mi se pare fara rost sa iau la disecat diverse scene, se transmitea iubirea adevarata in niste scene absolut banale, pina la triviale. Aia e sinceritatea regizorului, asa cum il apreciez si pe Leigh. Nu ma intereseaza scene de vis cu personajele plutind in aer, chiar daca sint cele mai frumoase imagini vazute de mine vreodata. Daca imaginile alea sint golite de sentimente pot foarte bine sa fie ilustrate cu flori de cimp. Eu vreau sa traiesc impreuna cu personajele alea si sa simt odata cu ele.
