Cinemagia Forum - View Single Post

Chambord · 12 Oct 2011, 16:17

A Torinói ló (The Turin Horse) [2011] - Béla Tarr

Inainte de lansare Béla Tarr a spus despre TH ca va fi ultimul lui film. Si asta pentru ca nu vrea sa ajunga sa se repete. Si pe cat de mult imi doresc sa mai vad filme noi de el pe atat de sincer trebuie sa fiu cu mine insumi incat sa deschid ochii si sa observ obiectiv ca intr-adevar in TH se repeta destul de mult. Nu raportat la opus-urile lui anterioare (nu i-am vazut decat un singur alt film, capodopera Werckmeister Harmonies) ci chiar in interiorul lui TH. Se pleaca de la o premisa foarte promitatoare http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...&postcount=948 Ce urmeaza acestui prolog insa e un veritabil tur de forta pentru rabdarea unui spectator, oricat de experimentat. Regizorul pare ca incearca sa traseze un cerc narativo-vizual, care e intr-adevar captivant ca studiu antropologic dar asta pana in momentul cand cercul ajunge iar in punctul de unde a plecat si apoi o ia de la capat, pe aceeasi traiectorie. Asta e momentul cand e clar ca vorbim de repetitie. Parea ca filmul se indreapta spre un fir epic rezumabil intr-un rand, de genul "Baga calu, scoate calu". OK, ideea era ca trebuia sa fie oglindita rutina din vietile personajelor dar vine un moment cand privitorul capata o senzatie de vertij, cantitatea de happening pe unitatea de timp inmultita cu vuietul neincetat al vantului si muzica obsedanta a lui Mihály Vig (fusese genial in WH, aici e doar chinuitor) iti blocheaza caile de implicare emotionala, ametindu-te. Daca insa supravietuiesti acestui asalt (vorba eroului prologului cu "ce nu ma ucide ...") vei observa ca acel cerc narativ e de fapt o spirala care se tot strange, tensionand lent dar sigur filmul. Fie ca e vorba de schimbari de perspectiva ale camerei, fie ca intervin mici evenimente cu potential de firestarter, incet incet punctele incep sa se uneasca, puzzle-ul incepe sa arate o imagine si Nietzsche, calul, tatal, fiica, tu, eu aparem in aceeasi poza socanta si alb-negru. Un film care iti lasa limba muta de o durere stinsa ca o cenusa si fripta de un gust ancestral si vital de cartofi fierti in coaja.

9 / 10 (foarte bun)

12 Oct 2011, 16:17	#1
Chambord x Join Date: Jun 2008 Posts: 3,717	The Turin Horse A Torinói ló (The Turin Horse) [2011] - Béla Tarr Inainte de lansare Béla Tarr a spus despre TH ca va fi ultimul lui film. Si asta pentru ca nu vrea sa ajunga sa se repete. Si pe cat de mult imi doresc sa mai vad filme noi de el pe atat de sincer trebuie sa fiu cu mine insumi incat sa deschid ochii si sa observ obiectiv ca intr-adevar in TH se repeta destul de mult. Nu raportat la opus-urile lui anterioare (nu i-am vazut decat un singur alt film, capodopera Werckmeister Harmonies) ci chiar in interiorul lui TH. Se pleaca de la o premisa foarte promitatoare http://www.cinemagia.ro/forum/showpo...&postcount=948 Ce urmeaza acestui prolog insa e un veritabil tur de forta pentru rabdarea unui spectator, oricat de experimentat. Regizorul pare ca incearca sa traseze un cerc narativo-vizual, care e intr-adevar captivant ca studiu antropologic dar asta pana in momentul cand cercul ajunge iar in punctul de unde a plecat si apoi o ia de la capat, pe aceeasi traiectorie. Asta e momentul cand e clar ca vorbim de repetitie. Parea ca filmul se indreapta spre un fir epic rezumabil intr-un rand, de genul "Baga calu, scoate calu". OK, ideea era ca trebuia sa fie oglindita rutina din vietile personajelor dar vine un moment cand privitorul capata o senzatie de vertij, cantitatea de happening pe unitatea de timp inmultita cu vuietul neincetat al vantului si muzica obsedanta a lui Mihály Vig (fusese genial in WH, aici e doar chinuitor) iti blocheaza caile de implicare emotionala, ametindu-te. Daca insa supravietuiesti acestui asalt (vorba eroului prologului cu "ce nu ma ucide ...") vei observa ca acel cerc narativ e de fapt o spirala care se tot strange, tensionand lent dar sigur filmul. Fie ca e vorba de schimbari de perspectiva ale camerei, fie ca intervin mici evenimente cu potential de firestarter, incet incet punctele incep sa se uneasca, puzzle-ul incepe sa arate o imagine si Nietzsche, calul, tatal, fiica, tu, eu aparem in aceeasi poza socanta si alb-negru. Un film care iti lasa limba muta de o durere stinsa ca o cenusa si fripta de un gust ancestral si vital de cartofi fierti in coaja. 9 / 10 (foarte bun)