Windom,
1. Cinismul e o virtute, dupa mine. Dar numai intr-o doza extrem de fina si extrem de greu de calibrat. De la un anumit punct in colo el devine una dintre cele mai monstruoase atribute umane. (De altfel etimologia greaca a cuvantului trimite la cuvantul "caine" - do the math!)
(Uite: un punct de vedere avizat care m-a inspirat mai demult:
http://vladmuresan.wordpress.com/200...lismul-inimii/ (Apropo: cred c-am vrut sa zic nihilismul inimii - care duce la cinism, de fapt. 
)
2. Bine'nteles, cum am si precizat, ramane de stabilit intai: care-i graul si care-i neghina in arta.
3. Referitor la Haneke: sub nicio forma!! Noi dezbatem aici de fapt filmele in care violenta e prezentata ca un spectacol in sine, ca vehicul formal al Frumosului.
Haneke este unnul dintre cei mai acerbi contestatari ai modului in care e prezentata violenta in filme (-le americane) si celebru pt vulnerabilitatea sa personala, declarata, in fata ei.
In Al Saptele Continent (dar putem sa extrapolam lejer la toata opera lui Haneke) violenta este prezentata la modul de moralitate clasica. O face sa doara. O simti pe propria pe piele. Iti provoaca junghiuri la ficat. Plus ca: exista o semnficatie intotdeauna in spatele ei. Ea nu e un scop in sine, ci un mijloc de a dezvalui ceva despre perpetratorii si victimele ei.
Nu, Haneke e arta (de calitate!) intotdeauna.