|
Dead Man incepe si se termina cu o calatorie, adica nu prea se termina... Totul in filmul asta curge, dialogurile sunt fluide, scenele, de scurta durata, nimic nu opreste pentru mult timp cursul filmului.
Jarmuch ne arata si partea identitatii lor pe care americanii refuza sa o vada : una irationala, plina de ciudatenii, de incoerente, de violenta. Era un mare invatat care a sarit cu teoria Vestului salbatic (« the frontier »). Ideea era ca americanii nu isi pot pastra sanatatea mintala (si ca natiune si ca indivizi) atat timp cand nu au un vest dintr-asta neinvadat, un spatiu pe care el sa-l cucereasca si pe care sa-l « civilizeze ». Dead Man arata ca tocmai « civilizatul » asta e mai mult o anarhie, acceptarea neconditionata a unei violente extreme (impuscaturile care au loc la fiecare 5 minute de film mi-au adus aminte de Pulp Fiction, numai ca acolo omorurile erau totusi insotite de o morala, de o idee, te mai simteai razbunat pe ici pe colo, aici ele devin naturale, eu deja ma asteptam ca William Blake sa ii impuste, fara ezitare si cu o rata anormal de mare de succes, pe cei care-l vanau, ucisul fiind de o normalitate care nu mai dadea nastere la nici un fel de dilema –nu vreau sa-mi amintesc de storcosirea craniului), o moarte, in ultima instanta. Astfel, desi ideea de vest salbatic este importanta pentru sanatatea civilizatiei americane, ea implica mai mult distrugere decat evolutie.
Finalul nu constituie o surpriza pentru nimeni. Dupa atatea mortaciuni prin jur ar fi fost chiar culmea ca Blake sa ajunga sa aiba o viata linistita cu o familie implinita si surazatoare...
Mi-a placut calatoria prin tren cand ritmul filmului era dat de aparitia si disparitia calatorilor pentru a fi inlocuiti de personaje noi tot mai ingrijorator de bizare care prevestesc ca taramul fagaduintei pe care il asteapta Blake va fi ceea ce i se prevesteste chiar din tren : degradarea lui spre moarte.
Mentiune speciala : Iggy Pop psalmodiind imbracat in femeie e un personaj care mi-a mers la suflet !
Filmul lui Bunuel este unul care nu-l avantajeaza, din nefericire. Apar, intr-adevar, unele din subiectele superbelor lui filme, cum ar fi ipocrizia burgheziei, aberatiile sexuale care o bantuie, traumele din copilarie care ne de-formeaza viata adulta de mai tarziu, dar totusi aceasta cutie a Pandorei care elibereaza fantasmele criminale ale lui Arci se inchide mult prea brusc, intr-un final care parca spune ca si regizorul s-a cam saturat de film si ca i-au venit idei mai bune.
L-am recunoscut insa pe Bunuel in scena impuscarii guvernantei unde teroarea mortii este combinata pervers cu dorinta sexuala.
Desi Bunuel este un geniu, dar trebuind sa compar numai aceste doua filme, votez pentru Dead Man.
|