[Windom]

Jarmusch refuza un scenariu tipic de western si parca intentionat totul se intampla in filmul sau invers decat s-a intampla intr-un film clasic.

Nu doar că refuză, Jarmusch dinamitează de-a dreptul eşafodajul "culturii" americane, folosindu-se de unul dintre cele mai tipice produse ale acesteia - filmul western. Gîndiţi-vă numai la convenţiile genului şi priviţi apoi cum sînt ele întoarse împotriva civilizaţiei care le-a elaborat. Pentru aceasta, Jarmusch se foloseşte de acelaşi personaj, tipic filmelor sale, pe care-l întîlnim şi în Down by Law, Mistery Train ori Stranger Than Paradise – outsiderul, străinul, care analizează cu ironie cultura americană, atunci cînd un prim contact cu aceasta se produce.
Există apoi în Dead Man un alt „străin”, înstrăinatul în propria ţară, acel Nobody (genial numele), indianul mai cult şi mai civilizat decît toată şleahta de „civilizatori” luaţi la un loc.
Am revăzut filmul cu acea plăcere cu care revezi un film ce pare a se îmbogăţi în semnificaţii şi frumuseţe de fiecare dată cînd te întorci la el. Cineva spunea că acesta e westernul pe care Tarkovski a vrut mereu să-l facă. La fel ca în filmele rusului, în Dead Man nu povestea e cea care contează. Ea se află undeva în background, umbrită fiind de metafizic, sufocată de artistic. De la imagine, la coloană sonoră şi structură, totul subliniază acest lucru. Acele acorduri sincopate care se luptă parcă mereu să nu piară sînt în perfectă armonie cu întretăierea imaginilor, anunţînd, încă de la început, pecetluirea sorţii eroului. Un erou ce porneşte într-o călătorie, nu este însă una iniţiatică, dimpotrivă, este ultimul său drum.
A fost primul Jarmusch pe care l-am văzut, cel care m-a determinat să-i bifez rapid întreaga filmografie. Din care rămîne preferatul meu...