[dragonfly_drk]

Depresia este bine descrisa in film .. etapele, asta mi-a placut, nu sunt expert dar m-am lovit de problema asta, nu eu un prieten apropiat, tocmai aici a fost avantajul ca am putut sa observ din exterior cum stau lucrurile, daca treci prin asa ceva altfel cred ca este perceptia, deci dupa cum spuneam, etapele sunt acolo dar sunt punctate schematic .. adica faza 1. 2. 3. .. pana la calm total cand era convinsa ca planeta va fi distrua, nu mi s-a parut nimic organic in prestatia ei.

Privind din afară nu e deloc un avantaj. Una e să treci şi alta e să vezi. Stările maniaco-depresive mai ales, sunt foarte greu de înţeles. Practic, aici empatia nu te mai ajută cu nimic. Tocmai de aceea cred, nu ai privit corect filmul. Dar hai că îţi explic pe ce ai comentat pe aici:

- de ce se purta Justin asa de urat cu viitorul sot, care din cate se poate observa era un timp de treaba, iar la scena cu dormitorul in care proaspetii insuratei urmau sa "respecte traditia" ea il refuza si se duce sa i-o traga cu tipu ala care lucra pt seful ei (si era inrudit cu el daca imi amintesc bine )

Luând-o treptat, pe parte de depresie şi lăsând la o parte faptul că acea depresie ar fi sau nu influenţată de o planetă (ca să îţi răspund, totuşi la nelămuririle legate de superficialitatea acestui aspect, ţin să te anunţ că există unele persoane care sunt mult mai sensibile decât restul oamenilor, fiind foarte uşor influenţate de mişcarea planetelor, gravitaţie, etc, etc. De exemplu - cu riscul de a mă repeta că am impresia că am mai scris undeva pe formu chestia asta -, unele persoane sunt foarte influenţate de anumite faze ale lunii. În momentul în care e lună plină sunt depresive, nu au nicio stare ba chiar uneori pot interveni şi insomnii sau de ce nu, somambulismul. Şi dacă stăm să ne uităm atenţi la mărimea lunii şi la cât era de mare Melancholia, ne dăm seama de influenţa ei asupra lui Justine. Desigur, la început era departe, motiv pentru care depresia ei nu era atât de accentuată însă aceasta a crescut odată cu apropierea planetei - motivul pentru care în partea a doua depresia ei era la nivel maxim -. Acum, probabil o să te întrebi de ce nu mai era depresivă în ultimele momente. Nu te întreba. Încă era, însă era o depresie îmbinată cu resemnare. Luptase cu depresia atât de puternic încât planeta nu o mai influenţa. Plus că astea sunt etapele crizelor maniaco-depresive. La început eşti neliniştit, revoltat, nu îţi pasă de nimic, apoi cazi în stări foarte puternice, nu mai poţi mânca, eşti paralizat, etc, pentru ca la sfârşit să tragi aer adânc în piept, să te ridici şi să mergi mai departe - până la următoarea criză - ) faptul că ea a renunţat la soţul ei şi a durut-o fix undeva de el ţine atât de conştientizarea faptului că oricum nu are rost pentru că va muri plus că era în prima fază de depresie. Soţul ei nu era deloc un om "de treabă". Îmi pare a fi cel mai plat şi mai aiurit om posibil. Adică, dacă bine observi, de fiecare dată când Dunst părăsea încăperea în care se ţinea nunta, el nu mergea după ea ci stătea aşa, ca un prost şi nu înţelegea nimic. Nu a luptat pentru ea. Nu i-a oferit acel sprijin, nu a vorbit cu ea aproape deloc ca să încerce să înţeleagă ce se petrece cu ea ci pur şi simplu a pus nunta şi "tradiţiile" mai presus de ea. El reprezintă tipologia omului care vede numai în faţă şi când nu îi convine ceva, în loc să lupte, îşi ia tălpăşiţa şi dus e.

De ce şi-a tras-o cu altul pe gazon? Simplu. Pentru a demonstra şi a-şi demonstra ei că lucrurile nu mai au nicio valoare. Că oamenii sunt doar nişte obiecte care mai devreme sau mai târziu indiferent de acţiunile lor, vor muri. Practic, a încercat să îşi explice ei dacă se merită să lupte sau nu pentru soţul ei. Dacă merită să rămână cu el în ultimele clipe. Iar faptul că nu a avut nicio remuşcare după acea scenă (vezi momentul în care angajatul şefului său încearcă să o abordeze şi ea îl respinge sau cu câtă uşurinţă îşi priveşte şeful şi soţul plecând) demonstrează că debarasându-se de toată lumea aia va reuşi să se înţeleagă mai bine şi să reuşească să treacă peste depresie. Să se limpezească.

- de ce barbatul lui Claire se sinucide .. ala chiar a fost un moment WTF, din nou poate intentionat, tipu fusese super cerebral, calculat, pe tot parcursul filmului, sigur avea si el indoieli in privinta impactului dar .. chiar asa, sa inghita un pumn de pastile in grajd ca muierea doesn't make any sense

faptul ca decis ca acest rol sa fie jucat de barbatul familiei, om de stiinta, cerebral, cel care practic ii calma pe toti dintr-o data sa aleaga varianta "fiecare pt el" mi se pare ridicola.. si el putea sa se gandeasca la copil, la Claire, oricum e un final inevitabil

Greşeşti. Soţul lui Claire nu era nici bărbat de familie nici om de ştiinţă, nici cel care calma spiritele. El, cred, era cel mai speriat dintre toţi. Doar că frica s-a era bine ascunsă înăuntru. Din acest motiv, ea s-a adunat iar când inevitabilul era iminent a explodat şi s-a sinucis. De ce spun asta? Când a ciocnit cu Claire în seara de dinainte de apocalipsă i-a spus ceva de genul: "pentru viaţă"... Sau în fine, nu mai ţin minte exact replica. Dar atunci, Clarie şi-a dat seama că până şi el era conştient că există o posibilitate destul de mare să se lovească de Pământ. Acela a fost primul lui gest de slăbbiciune. Practic, frica începea să se scurgă afară şi degeaba a încercat să se mintă frumos că nu a reuşit. De fapt, asta şi e şi asta a şi fost pe tot parcursul filmului. El nu încerca să o convingă pe Claire că totul va fi ok ci mai ales pe el, să se mintă frumos că totul va fi ok. În final, el intră în categoria celor care speră până în ultima clipă dar la sfârşit sunt atât de loviţi de adevăr încât slăbiciunea şi orgoliul îi îndreaptă spre gestul acesta.
Sau ar mai putea fi şi faptul că văzând că Melancholia se apropie de pământ din cauza faptului că s-a minţit atât de bine, vestea asta l-a lovit în moalele capului el simţind în momentul respectiv regret şi ruşine faţă de soţia lui aşa încât nu mai putea da ochii cu ea.

am amintit mai sus de scena in care Justin zice "I think your plan is a pice of shit" deci o durea fix in .. dos de cum o va prinde finalul, pe buda sau afara cu un pahar de vin, atunci de ce brusc trecerea la " hai sa construim un cort magic " .. asta a facut ca finalul sa fie plat

As for the record. Faptul că Justine spune: "I think your plan is a pice of shit" nu demonstrează că o doare fix în dos ci că se gândea că planul era întradevăr unul prost având în vedere că era un copil la mijloc. Ea era singura persoană cât de cât echilibrată în momentele alea şi se simţea responsabilă faţă de băiat pentru că Claire se duse rău pe arătură. Atfel, Dunst a încercat într-un fel să îi ofere copilului nişte ultime clipe calme, să vadă totul ca pe un joc (nu ştiu dacă aţi observat dar el era chiar mai calm decât Dunst pe faţa căreia se văd clar urme de regret.) Plus că acel cort magic reprezintă şi el la rândul lui un simbol şi îl văd ca pe un fel de Pământ în miniatură, foarte şubred, sub care se ascund cele două tipologii principale de oameni pe care Trier vrea să le scoată în evidenţă în film, plus inocenţa şi calmul copilăriei. Cele trei persoane formează astfel un triunghi echilateral, unit sau un cerc perfect dar foarte uşor de distrus de elementele dinafară (Melancholia)

Trier a incercat sa inghesuie toate extremele in putinele personaje pe care le are la dispozitie

Da, a înghesuit extremele în puţine personaje pentru ca personajele respective să reprezinte fiecare o tipologie a omului. E ca în Ion Luca Caragiale unde fiecare personaj are o tipologie. Extremele alea nu poţi să le împarţi în mai multe personaje pentru că astfel şi-ar pierde din intensitate.

fata intunecata a omului, violenta, animalica .. emotii lasate libere fara pic de rationament si toate pe seama femeii .. deci ataca religia, conceptul de familie .. femeia, si toate astea prin imagini care forteaza limitele filmului.

Din contră. Faptul că a ales roluri feminine e un alt simbol. Femeia - simbol al reproducerii, cea care dă naştere şi prin care se perpetuează specia astfel că dacă ea dispare, dispare tot. (şi uite cum mi-am explicat fără să vreau prezenţa copilului în interiorul cortului magic, el fiind o dovadă în plus pentru ce am spus mainainte). Plus că emoţiile nu sunt lăste libere ci din contră ajung să fie controlate de Dunst. (atât ale ei cât şi ale celor din jur.)
Sunt curioasă cum atacă aici religia. Cât despre familie, Trier doar evidenţiază realitatea din ziua de azi. Familii dezbinate, bazate pe orgolii şi egoism personal.

poza aia de final cu ei invaluiti de lumina planetei Melancholia, muzica sinfonica la volum maxim (efect folosit mult mai bine sau eficient in Black Swan), tinutul de maini, lacrimile .. lor .. mi s-a parut ca incearca prea tare

Aici o să mă iau puţin personal de tine şi o să te întreb: Oare tu cum ai reacţiona dacă ai avea certitudinea şi ai vedea că o planetă se îndreaptă vertiginos spre Pământ? Bănuiesc că nici măcar nu ai rămâne în "cort" ci ai fugi mâncând pământul (cum a încercat Claire iniţial), unde, numai tu ştii. Şi nu mi-o lua ca un reproş. E pur şi simplu un instinct (cel de conservare, adrenalina care îţi invadează corpul în acele momente, frica, etc) acela de a fugi.

În fine, sper că am răspuns la tot... Că m-am cam pierdut pe aici. Exact ca şi filmul comentariile voarte sunt la fel de intense şi pline de informaţie, and that is good.