[BenPC]

Mie din contra, mi s-au parut foarte naturale. N-am avut ocazia sa dau peste multe persoane depresive, adica sa le vad intr-o astfel de stare urmarindu-le fiecare miscare, dar imi da impresia ca Trier a ilustrat-o foarte bine. Dupa cum ziceam, el insusi a avut de furca cu depresia si mi-e greu sa cred ca o persoana cu simtul lui artistic, care peste asta a mai si trait ce vroia sa ilustreze, nu poate reda corect o astfel de stare. Nu stiu ce sa zic, practic n-am ce spune aici, cel putin pana nu stiu exact ce parte a comportamentului, ce gesturi, ce expresii, ce replici te-au facut sa-l simti fortat sau fals.

E adevarat ca a trecut prin depresii crunte, Trier, si in timpul acelor episoade depresive a lucrat, cu mari dificultati din cate am inteles, la Antichrist, un film foarte puternic, care exploreaza cu adevarat, fata de Melancholia, fata intunecata a omului, violenta, animalica .. emotii lasate libere fara pic de rationament si toate pe seama femeii .. deci ataca religia, conceptul de familie .. femeia, si toate astea prin imagini care forteaza limitele filmului.

In prezent Trier a depasit acea perioada intunecata din viata lui iar acum cu "mintea limpede" realizeza Melancholia care din pacate nu se ridica la nivelul filmelor precedete fiind mult diluat, mult mai .. schematic, si de-aici ma indrept iar catre comportamentul surorilor si prestatia actorilor si pana la urma de ce mi se pare mie artificial.. pt ca acum nu mai are acea furie creativa din trecut e mult mai "cuminte" de data asta .. ai scena de sex de pe terenul de golf care e filmata de la distanta si foarte scurta, la fel si scena in care Dunst apare goala e la limita kitschului

E ca si cum un muzician intoxicat cu toate drogurile posibile lanseaza un album, de obicei rock , absolut bestial de un geniu rar intalnit iar dupa ce trece prin clinici de dezintoxicare si devine sobru, noul lui material discografic, in care poate chiar vorbeste de perioada nearga prin care a trecut, este banal .. ceva s-a pierdut .. la fel si cu Trier in Melancholia.

Si legat de scenariu, mi se pare unul din punctele forte. Filmele lui Trier sunt in primul rand niste studii de caracter, asa cum facea Bergman, trateaza stari umane intunecate si o face excelent. N-am simtit nici atmosfera de film fantasy, ci realitate pura daca lumea ar fi sa fie confruntata cu o astfel de problema.

Legat de scenariu las expertii sa se pronunete .. vezi review-ul lui Pitbull.
Realitatea de care vorbesti o ai doar la inceput, prima parte a filmului, cea mai interesanta pt mine, e foarte bine construita, si am urmarit cu interes declinul Justinei pana in momentul cand de la o simpla depresie se ajunge la ridicol cu acea scena de sex si modul in care ajunsese sa-si bage picioarele in toti .. repet, tipul care urma sa-i fie sot mi s-a parut ok, tinea la ea, ai scena cu poza .. cumparase ceva ferma sau in fine, facuse ceva pt ea si ii spune sa tina poza mereu la ea si cand se ridica poza ramane pe pat .. deci de la simpatie se ajunge la antipatie chair dezgust.. dar ramane interesant desi acolo e momentul cand credibilul este aruncat pe fereastra. Alt element pomenit in film dar deloc explorat este abilitatea paranormala a Justinei, cand ii demonstreaza lui Claire ca ghicise numarul din loteria de la nunta, ce este cu acea abilitate, de cand o avea, etc .. inteleg de ce este pomenita, dar legaturile astea intre planeta si depresia Justinei sunt tot mai subtiri.
Tot legat de scenariu, cand se face trecerea la Claire, nu stim ce s-a intamplat Justin decat ca starea ei s-a inrautatit, de ce ? nu se stie .. poate din cauza planetei, poate din alte cauze.
Depresia este bine descrisa in film .. etapele, asta mi-a placut, nu sunt expert dar m-am lovit de problema asta, nu eu un prieten apropiat, tocmai aici a fost avantajul ca am putut sa observ din exterior cum stau lucrurile, daca treci prin asa ceva altfel cred ca este perceptia, deci dupa cum spuneam, etapele sunt acolo dar sunt punctate schematic .. adica faza 1. 2. 3. .. pana la calm total cand era convinsa ca planeta va fi distrua, nu mi s-a parut nimic organic in prestatia ei.

Lasitate. Inainte nu era sigur de impact, desi isi ascundea foarte bine teama de posibilitatea impactului. Cand lucrul a devenit cert probabil nu a putut suferi tensiunea, ideea ca avea sa moara in curand si lucrul asta nu depindea de el , ci de momentul ciocnirii, adica de planeta cealalta. Prin acelasi lucru a trecut si Claire, doar ca era se gandea mai mult la copil decat la sine. Justine parea sa fie deja impacata cu gandul ca va muri, asa ca pe sfarsit nu mai avea dilema asta. Sotul a ales sa moara dupa vointa sa, sa aiba o moarte controlata si sa treaca peste acele ultime momente ale planetei care probabil ar fi parut ca ani pentru cei ce asteptau ciocnirea

Aia cu lasitatea nu o "inghit", inca un argument la tot ce am spus mai sus, Trier a incercat sa inghesuie toate extremele in putinele personaje pe care le are la dispozitie, unul trebuia sa fie si sinucigasul .. faptul ca decis ca acest rol sa fie jucat de barbatul familiei, om de stiinta, cerebral, cel care practic ii calma pe toti dintr-o data sa aleaga varianta "fiecare pt el" mi se pare ridicola.. si el putea sa se gandeasca la copil, la Claire, oricum e un final inevitabil.. asta ori ma depaseste, ori e o gresala de scenariu, in ambele cazuri nu mi-a placut

"Cortul magic" l-a facut pentru baiat. Cum ei nu ii pasa cum avea de gand sa moara a tinut sa faca ceva ca nepotul ei sa nu se sperie (prea tare). Acum nu fi exagerat legat de plans. Cand vine sfarsitul lumii nu ti se pare o reactie de-a dreptul normala ca majoritatea (nu unii) oamenilor sa planga? La fel si tinutul mainilor, mi se pare ceva normal.

Nu stiu, trebuie sa ai ceva atasament fata de personaje ca sa fie eficient acel final .. al filmului, in cazul meu n-a fost si poza aia de final cu ei invaluiti de lumina planetei Melancholia, muzica sinfonica la volum maxim (efect folosit mult mai bine sau eficient in Black Swan), tinutul de maini, lacrimile .. lor .. mi s-a parut ca incearca prea tare, de-aici si felul in care mi-am inceput review-ul Lars von Trier a incercat .. si din punctul meu de vedere n-a reusit sa se ridice la standardele impuse chiar de el in trecut.