|
Le Bonheur
Un tanar chipes are o nevasta dulcica si doi copilasi ca niste bomboane. E fericit. Dar fericirea, oricata e, nu e niciodata suficienta. Asa ca atunci cand e rost de mai mult (o functionara de posta tanara si frumoasa) nu sta pe ganduri si isi traieste clipa. Filme cu premisa asta s-au mai facut dar acesta are niste "reglaje fine" care il individualizeaza: Actorul principal, sotia din film si copii sunt o familie si in afara filmului, prezentarea eroului pe genericul de debut e facuta cu formula "avec sa famme Claire et ses enfants". Privite prin aceasta lumina evenimentele capata un cinism aparte. Nou descoperita fericire este atat de imbatatoare incat i se pare firesc s-o impartaseasca si sotiei si sa o faca sa se bucure impreuna cu el. Surprinzator sau nu, ea il intelege si se bucura, totul pare OK dar ... in scurt timp lucrurile o iau razna.
Filmul pare a avea o agenda cand morala, cand feminista, cand masculinista dar evita destul de abil sa cada in vreuna din categorii. Personajele sunt setate pe modul "bressonian" de a-si spune replicile dar privirile si gesturile lor sunt dublu incarcate cu ceea ce s-a scos din emotia rostirii. Close-up-urile cu parti din cei doi amanti completandu-se sunt printre cele mai revelatoare din istoria imagisticii erotice in cinema.
La passion de Jeanne D'Arc
Ca in cazul oricarui film mare, vazut de mult, nu am detalii proaspete in minte dar n-o sa pot uita niciodata driving force-ul lui. Daca m-ai trezi noaptea sa ma intrebi care e cel mai bun rol feminin din istorie as raspunde fara ezitare Maria Falconetti as Jeanne d'Arc. N-am mai vazut un chip, un trup, atat de transpus, atat de magnetic emotional, atat de above this world. Un film mut care face ca vorbitul si muzica in film sa arate de prisos, indicatoare inutile catre lumi care ti se deschid oricum daca stii sa privesti intr-o pereche de ochi.
vot: Dreyer
|