1. Eu am 30 de ani, nu ma mai consider tanar la varsta asta.

2. Am un interes scazut sa stiu in care film a privit prima data camera spre luna, sau in care film purta prima data ucigasul o esarfa, sau ce tip de camera de filmat a fost folosita. E practic irelevant pentru toata lumea, cu exceptia profesionistilor.

3. Am un mare interes in a intelege ce anume a dorit sa transmita filmul ca si emotii, sentimente, idei. Asta e afectat prea putin de trecerea timpului. Scenele in care Stan si Bran se bat cu frisca au fost comice atunci si sunt la fel de comice si acum. Tokyo Story are cam la fel de mult de spus in prezent despre nerecunostiinta tinerilor fata de parinti. Iar Le samurai e la fel de sarac si fals intelectual acum, pe cat era atunci cand a fost facut. Pot sa inteleg ca unora li se pare cool un personaj ca cel a lui Delon. La fel sper (dar nu ma astept...) ca altii sa inteleaga ca un samurai real nu avea nimic de a face cu durul de Delon si ca citatul din Bushido de la inceputul filmului e un fals si ca constructia logica a povestii e in mod esential gresita. Pentru mine e o mica diferenta intre un politist care trimite 70 de oameni fara nici un motiv dupa un om si momentul din Leon in are tot un politist urla "Get me EVERYONE!!" si spectatorul simte motivatia legata de dorinta politistului de a acoperi propriile intractiuni si frustrarea de fi fost umilit si dorinta maniacala de a ucide. Dorinta de avea poveste care sa aiba un sens si niste personaje cu mai multa dimensiune decat o fata impasibila, nu tine de "tendintele actuale si moda".