Nu m-as fi bagat in vorba aici daca n-as fi vazut cit sinteti de nedrepti
Asta e singurul film pe care l-am vazut marca Fassbinder, dar chiar mi-a ramas in minte si in suflet.
Relatia stridenta intre cei doi e tocmai ca F. sa isi demonstreze argumentul: faptul ca societatea/oamenii nu accepta pe cineva diferit de ei. Cererea in casatorie poate a fost fortata dar nu mai fortata decit casatoriile din Las Vegas dupe ce partenerii petrec o noapte impreuna. Poate marocanul si batrina chiar aveau mai multe de impartit decit altii.
Dar de fapt nici nu prea ma intereseaza povestea din filmul asta, cum nu ma intereseaza nici ca e inspirat din alta parte. Fassbinder mi s-a parut un vizionar iar titlul filmului, frica maninca sufletul, el singur, e o metafora care imi spune mai mult decit o poveste insirata pe mii de pagini. E foarte usor sa-i privim pe cei doi protagonisti, chiar dupa 40 de ani, asa cum au fost priviti si la vremea respectiva in film: ea, o femeie in virsta care ar trebui sa-si vada de ale ei si bineinteles sa faca totul pentru familie, el, un armasar bun doar de prasila nicidecum de o relatie ca sa nu mai vorbim de statutul de imigrant. Si bineinteles sa-i judecam. Dar eu am vazut altceva in film, am vazut doi oameni sinceri care si-au deschis sufletul unul in fata altuia asa cum rareori poti s-o faci fara ca altii sa abuzeze de situatia dezavantazata in care te expui. Dupa care, din cauza interventiilor exterioare, fiecare a inceput sa se indoiasca pina la goliciune, cind au avut din nou revelatia initiala.
Nu m-a plictisit deloc filmul, mi-au placut toti actorii, inclusiv germana marocanului. O critica acida a societatii, dar care nu-ti interzice emotiile, din contra, te indeamna sa fii tu insuti si nu ce vor altii sa fii.