[Windom]

Ivan Groznyy 2

Le-am servit pe ambele "la pachet", atit 1 cit si 2, pentru orice eventualitate, insa partea a doua functioneaza foarte bine si ca film de sine statator, nu riscati sa ramineti in ceata, sa nu pricepeti una sau alta doar pentru ca nu ati vazut prima parte (dimpotriva, in partea a doua portretul tarului este mult mai bine conturat, avind posibilitatea sa aruncam o privire si in trecutul acestuia, de pe vremea cind era un copchil adorabil, asistind apoi la evolutia sa pina la tzapul decrepit ce aduce cu Travolta in Battlefield Earth).
Prima parte la uns la inima pe tatuca Stalin, a doua nu i-a mai convenit insa, datorita asemanarilor mult prea evidente dintre el si personagiu istoric portretizat pe ecran (puseuri dictatoriale, doage lipsa etc.), asa ca l-a interzis, filmul fiind reabilitat doar in 1958.
Partea a doua e mult mai satisfacatoare decit prima, exista mai multa viata pe ecran, nu e doar cu un sec material de propaganda. Filmul e un festin din punct de vedere vizual (lucru valabil pentru ambele parti). Din punctul asta de vedere e clar ca avem de-a face cu o opera de arta. Coloana sonora marca Prokofiev, de asemenea. Dincolo de astea insa, nu prea sint multe de spus. Povestea eastfel croita incit sa serveasca propaganda, actingul merge de la acceptabil la ridicol (chiar am pufnit in ris la citeva ridicari de sprinceana - nu stiu de ce, dar m-au dus cu gindul la Mike Myers in Goldmember).
Exista si doua secvente de musical a la Broadway (una e chiar in culori, lucru care m-a luat complet pe nepregatite - initial am crezut ca teveul a luat-o razna, iar cealalta e o secventa destul de creepy in care Serafima Birman ii ingina ceva ce aduce a cintec de leagan fiului retardat si uzurpator).
Filmele nu sint cele mai reusite din cariera lui Eisenstein, ele ramin, in primul rind, un document istoric, datorita contextului politic in care au fost realizate. De asemenea, excelenta aspectului tehnic face ca importanta lor in cinematografie sa nu poata fi contestata.

Ali: Fear Eats the Soul

Am văzut vreo 5 filme de Fassbinder si mi-au plăcut toate. Ăsta nu prea. Filmul prezintă relatia dintre o femeie trecută de 60 de ani și un arab cu vreo 20 de ani mai tînăr. Ambii suferă de singurătate, ea este vaduvă, cu trei copii care nu o mai vizitează decît de sărbători, izolarea lui e consecința directă a faptului că face parte dintr-o minoritate ingrată în Germania (mai ales după Munchen, cum el însuși afirmă la un moment dat - German master, Arab dog).
Am avut permanent o senzatie de disconfort privind filmul. E foarte greu să simpatizezi cu personajele, mai ales cu arabul, care mi-a amintit de personajul lui Bresson - total pe dinafară: de acord cu orice, îngînă cîte un „Yes”, „No”, și între ele strecoară un ”Let's get married”, într-o secvență complet neverosimilă.
Fassbinder face o critică a societății germane de după război, ridicînd în primul rînd problema modului în care erau tratate minoritățile (el însuși fiind gay) și pare că a țesuț această legătură ”romantică” doar pentru a-și propovădui propriile convingeri politice.

Vot: Ivan Groznyy 2