[Windom]

Andrei Rublev

Mai întîi, o precizare legată de versiuni. Nu știu pe care ați pus voi mîna, dar cea văzută de mine acum a fost cea de 165 min, care apare și pe IMDB. However, imi amintesc bine că versiunea pe care o văzusem prima oară depășea 200 min. (era un dublu DVD). Mai există, pare-se, o versiune de 181 min. So, it's a tricky thing. Versiunea asta nu mi s-a parut completă. Partea a doua (incepind cu atacul tătarilor) pare mai coerenta decit prima (cel putin așa mi s-a parut mie), asta din punct de vedere al structurii. Oricum, respectiva structură e destul de...neortodoxă, insă așa a fost gîndită de la început. Avem niște tablouri, niște parabole, de sine stătătoare, ținute împreună de personaje și leitmotive. Toate vorbesc despre scîrbăvnicia omului ca element social și, în același timp, despre valoarea sa ca individ. Mai bine zis, individul apare ca făcînd echilibristică între condiția de pîine a lui Dumnezeu și unealtă a Diavolului. Viziunea este extrem de pesimistă, sustinută de o imagistică care-ți taie, pur și simplu răsuflarea – segmentul cu clopotul mi se pare una dintre cele mai senzationale secvente văzute într-un film, ever. După ce întregul film fusese în alb-negru, bleak, deodată, la final, ecranul este invadat de culoare. Personajele, care prin însăși condiția lor damnată decoloraseră totul, au dispărut de pe scenă, iar ceea ce a rămas reprezintă sclipirea lor de geniu, un geniu descătușat de lumesc, esența nealterată a spiritului creator.

The Big Knife

A fable about moral values, iși descrie unul dintre personaje cartea pe care urmează să o scrie, și la fel poate fi privit și filmul de față. De altfel, personajul central al filmului pare a fi sursa de inspirație pentru viitoarea carte, tipul (aparent) comun cu care se identifică fiecare și propulsat în luminile rampei tocmai datorită acestei caracteristici. Desigur, odată ajuns sus, își pierde liberul arbitru, devenind un simplu instrument în mîna forțelor oculte. Palance și Steiger sînt în formă și reușesc să ducă filmul pe umeri pînă aproape de final, îndeosebi Palance, care apare aproape în fiecare cadru, însă pe ultima sută de metri se exagerează cu melodramatismul și tonul declarativ (de-a dreptul lame sfaturile date de Ida Lupino fiului, la telefon), ca deh, după atîta critică, trebuia să ni se serveasca la un moment dat și morala. Bad deeds are wrong. Do good. Făcînd exceptie de ultimul sfert de oră așadar, filmul nu m-a dezamagit, chiar dimpotrivă, însă după cum s-a mai spus, nu suferă comparație cu Andrei Rublev.

Vot: Andrei Rublev.