|
La Ceremonie
Da, filmul suferă de previzibilitate. După cum spunea cineva, dacă o puşcă apare în primele pagini, sigur va fi folosită la final. Aşa stau lucrurile şi în cazul de faţă. Cu toate acestea, nu m-am plictisit deloc. Meritul a fost al lui Chabrol, care a ştiut cum să dozeze tensiunea în mod inteligent, sporind-o gradat dar discret pînă la deznodămîntul final. Filmul mi-a amintit de Haneke - aceeaşi familie burgheză pe care am întîlnit-o în Funny Games ori The Seventh Continent (cu ultimul film mi s-a părut a avea în comun şi orchestrarea tensiunii; L’Adversaire face parte din aceeaşi ligă). Este acea familie confortabilă în propriile tabieturi, lipsită de griji şi supusă, într-un final tratamentului cu electroşocuri de către elemente externe. De cealaltă parte a baricadei îi avem pe Peter şi Paul, în variantă feminină. O Sophie vulnerabilă întîlneşte o Jeanne mereu dornică să pună paie pe foc şi amestecul exploziv e gata. Avem două firi complementare care, probabil, de capul lor n-ar fi acţionat niciodată. Trebuiau să se întîlnească, să se antreneze una pe cealaltă, după cum spunea MiniRep, pentru a acţiona într-un sens sau altul. Pentru că, cu toată previzibilitatea, de multe ori în film reacţiile personajelor te iau pe nepregătite (mă gîndesc acum la scena în care cele două îşi împărtaşesc „boroboaţele” apoi se prăbuşesc pe pat îmbrăţişate, chicotind. Mi s-a părut cea mai sinistră scenă din film).
O menţiune specială pentru Virginie Ledoyen care mi s-a părut că face unul dintre cele mai reuşite roluri, luîndu-i chiar faţa lui Bonnaire, puţin prea distantă şi îngheţată. Relaţia dintre Sophie şi familie este una destul de complexă. Orice întindere de mînă, ofertă de ajutor din partea familiei este întîmpinată cu dispreţ, percepută fiind ca o atitudine condescentă. Dar, atîta vreme cît fiecare stă în camera lui, totul pare ok. Problema apare atunci cînt intervine catalizatorul, cea care reuşeşte să-i smulgă Sophiei primul zîmbet ce pare extrem de nelalocul lui. And it’s all down from there. Mulţi critică finalul, mai ales faza cu acea bandă înregistrată, mie, în schimb, mi s-a părut o ghiduşie a la Hitch destul de simpatică.
|