[rvn]

"Good bye, Dragon inn"
un film lent in care domina insistenta cu care Tsai vrea sa privim secunde interminabile, poate chiar minute,anumite chipuri sau gesturi, sau pur si simplu, cadrul in care camera de filmat ramane incremenita. cred ca n-am mai vazut un alt film in care imobilitatea imaginii sa fie atat de exasperanta ca in acest "Good bye, Dragon inn". privelistea dezolanta a unei sali de cinema aproape complet goala, in timp ce pe ecran se deruleaza filmul, sugereaza destul de clar ca ne aflam in fata unei drame: declinul unei cinematografii,pe vremuri infloritoare,acum, desfiintata de concurenta hollywoodiana.
senzatia de loc pustiu este infioratoare.ai impresia ca te afli intr-un cavou imens cu locuri libere pe alese.nimeni nu te poate opri, nici sa fumezi,nici sa-ti ridici picioarele pe speteaza scaunului din fata si nici sa plangi nestingherit daca filmul care se desfasoara impasibil pe ecran inca te mai emotioneaza...
desigur,este trist atunci cand arta cade in desuetitudine,mai ales ca filmul este poate cel mai afectat produs ,atunci cand vine vorba de moda si de anacronismul in care artistul ramane intepenit,incapabil sa se adapteze.ceea ce s-a intamplat cu filmul taiwanez acum 30 de ani,nu ne este strain nici noua,deci intr-un fel,putem empatiza cu soarta tragica a cineastului taiwanez, obisnuit cu cenzura si un anume tipar din care nu putea iesi, fidel culturii chineze.chiar ma gandeam, in timpul cand cei 4 sau 5 actori-spectatori, asistau la agonia proiectiilor din ultimele zile ale acelui cinematograf,daca un cineast roman,reprezentant al noului val, ar fi avut aceeasi idee ca Tsai Ming-liang, de a realiza un film, despre declinul vechii cinematografii romanesti, inceput in anii 90,ce-ar fi iesit...deosebire prea mare n-ar fi fost,ma refer la numarul spectatorilor care ar fi asistat la „inmormantare”.in schimb, in locul imaginilor cu luptatorii traditionali,care-si arunca sabiile acompaniati de sunetele muzicii populare chinezesti,am fi asistat, de ce nu, la derularea unor imagini din stra(vechi) pelicule sergiene.
rabdarea spectatorului este pusa la grea incercare vizionand acest film,dar tinand cont ca mesajul lui este transmis 100% de imagine,(oricum nu e frumos sa vorbesti in timpul filmului, nu?), n-ai altceva mai bun de facut,decat sa mosmondesti prin semiinunericul in care stai trei sferturi din film,incercand sa distingi ce vor sa transmita reactiile personajelor..la asta se adauga calvarul prelungirii inepxlicabil de mult, a unei scene hilare, din care eu n-am inteles vreun sens „adanc”: aceea petrecuta in toaleta barbatilor. poate coridorul lung si intunecos, prin care ingrijitoarea isi tara piciorul bolnav,pe voi v-a scos la lumina.pe mine, nu.