[Liviu-]

In cazul lui Calendar, lipseste orice fel de sens, logic sau emotional.

Filmul urmareste o structura logica, n-ai cum sa negi lucrul asta. Exista prezent si trecut, iar legatura intre ele e realizata prin intermediul calendarului de deasupra telefonului, ca un fel de poarta a timpului. In trecut e prezentata destramarea relatiei celor doi si infiriparea alteia, toate astea in timp ce este realizat acel calendar. In prezent asistam la niste cine "romantice" aranjate, necesare radiografierii relatiei lor.

Din punct de vedere emotional e subiectiv, ca intotdeauna. Nu poti spune ca n-are sens emotional, nu stiu daca poti defini notiunea asta, iar daca ai putea ar fi tot o definitie subiectiva, care sa tina de tine, nu neaparat si de altii. Pe mine emotional m-a impresionat prin imaginile frumoase, pe altii prin ideea de instrainare de propria patrie dupa cum s-a spus, iar pe unii poate chiar i-a emotionat relatia ratata. Doar pentru ca nu te-a atins pe tine nu inseamna ca n-are sens emotional. Personal nu m-a impresionat foarte mult emotional nici Love Letter, iar filmul respectiv chiar pe asta pare sa se bazeze, nu e deloc un film rece precum Calendar, care nu-i de asa natura incat sa cearseasca un raspuns emotional din partea spectatorului.

Daca fotograful si traducatoarea sunt apropiati de ce nu se vede deloc asta cand filmeaza impreuna?

Sincer, daca ai fi fost cu adevarat atent la film nici n-ai mai fi pus intrebarea asta. Se observa foarte usor ca relatia lor deja se racise. Noi suntem martori la ruptura definitiva, cumva asemanator cu ceea ce vedem in Blue Valentine. Ca sa putem constientiza stadiul relatiei lor ni se dau acele telefoane de la fosta sotie destul de devreme in film. Mai suntem dusi si in prezent pentru chestia asta. Trecutul e locul unde are loc ruptura, prezentul e locul in care se face radiografia ei.

Care om din universul asta cheama fete sa recreeze la nesfarsit aceeasi scena, care sa-i aduca aminte in mod metaforic de ce s-a intamplat?

Probabil un om obsedat, care a suferit o trauma peste care nu poate trece. E clar ca personajul principal e obsedat de modul in care a putut lasa relatia sa se destrame. Cred ca sansele pentru asa ceva sunt asemanatoare cu sansele ca doua persoane cu exact acelasi nume sa fie barbat si femeie si sa locuiasca in aceeasi zona, astfel incat scrisorile trimise pe o adresa sa ajunga la o alta adresa (dupa cum explica in film, si dupa realitate, daca adresa nu e corecta scrisoare nu e trimisa). Se adauga la toate astea sansele ca asa-zisele personaje sa fie in aceeasi clasa, iar ca dupa ce sotul va muri, sotia acestuia sa trimita scrisori decedatului si sa primeasca raspuns de la alta persoana cu acelasi nume, de sex opus, care il mai si cunoastea pe decedat. Acum ca ma gandesc mai bine, cred ca sansele sunt mult in favoarea ideei din Calendar din punct de vedere al realismului. Dupa cum tu insuti ai zis, un film nu trebuie sa fie neaparat realist, dar nu vad de ce lucrul asta s-ar aplica doar filmului japonez, dar nu si celuilalt.

La ce foloseste sa vedem de nenumarate ori exact aceeasi scena?

Dupa cum s-a putut observa si in acest topic, nu e chiar usor sa realizezi scopul acelei scene. Eu am realizat abia pe la a treia sau a patra scena de acest tip ca totul e aranjat. Pe langa asta scena repetata arata obsesia personajului principal, incapacitatea de a trece peste o greseala persoanala foarte grava. E folosita de asemenea si ca mijloc de ajutor pentru scenele din trecut, explica ce s-a intamplat atunci sau, dupa cum am spus mai sus, prezentul e timpul in care are loc radiografierea trecutului. Tot prin repetarea acelor scene observam modul in care cameramanul trateaza experientele respective, fiind inca incapabil sa inteleaga ca e vina sa. Chestia asta poate fi trasa usor inspre realiatate, multe persoane vazand lucrurile doar dintr-o anumita perspectiva, avand impresia ca altii sunt vinovati pentru propriile greseli.

La ce folosesc momentele nesfarsite in care mustaciosul vorbeste in armeana si noi asteptam traducerea stiind ca oricum va fi vorba de o legenda banala?

Aceasta raceala a discutiei, realizata prin nevoia de traducere a fiecarei fraze in ciuda banaliatii ei, creaza distanta dintre cameraman si acel loc si totodata distanta dintre el si celelalte doua personaje. Lucrul asta ii apoprie pe sotie si sofer, in timp ce ii indeparteaza pe cei doi soti. Pe de alta parte mie mi se pare normal sa-ti arate astea. Poate tie ti se pare banal, dar de multe ori banalul e chiar cel care-i moment de pornire pentru anumite lucruri, asa cum e si o relatie destramata. Daca vrei sa analizezi acest lucru nu poti sa nu arati banalul pentru ca-i mult prea important. Eu as zice ca de multe ori banalul nici nu-i chiar asa de banal, mai tot timpul sunt implicate emotii, de cele mai multe ori subtile. Majoritatea filmelor de arta sunt acuzate astfel, de la Tarkovsky si pana la Porumboiu al nostru. Daca e si cazul filmului de fata poate fi discutat, dar lasand asta la o parte ramane ce am spus inainte despre banal.