[Mercutio]

Days of being wild te duce cu gandul de la bun inceput la un film noir. Prin starea de spirit in primul rand. As spune ca universul creat de Kar Way e mai deprimant, mai desperat decat in filmele noir. Scenele pe timp de noapte si pe timp de ploie sunt acompaniate de scene de interior in camere neincapatoare si coridoare inguste, filmate cu folcala lunga, ceea ce accentueaza senzatia de ingramadeala, de zapuseala, de lipsa de spatiu. Chiar si strazile in acest oras fantomatic (stim ca e Hong Kong, dar nu exita nici un plan general) sunt inguste si marginite de ziduri. In locul acesta in care nu se intampla nimic, in care timpul nu mai trece (idee sugerata de aparitia in cadru din cand in cand a unui ceas), personajele noastre traiesc un soi de apatie de nevindecat. Toate cauta in felul lor sa evadeze din aceasta stare, din acest loc. Politistul vrea sa devina marinar, mama vrea sa plece in America, cele doua femei isi vad scaparea prin personajul principal, pe care vor sa-l acapareze permanent. Ori el are alte planuri, nu vrea sa se ataseze de niciuna dintre ele. In mod fatalistic - si aici revenim la o a doua caracteristica a filmului noir - nici unul din cele doua planuri ale lui nu funcioneaza, pentru ca nu exista scapare din acest univers. Excelenta conlucrare intre mizanscena, interpretare si imagine.