[rvn]

"love letter”
un film ce emana delicatete si puritate de la prima pana la ultima imagine.delicatetea vine din expresivitatea personajelor si din inocenta specifica varstei lor.puritatea, am asociat-o cu albul zapezii care nu putea sa lipseasca din decorul hibernal superb in care Iwai isi plaseaza mare parte a povestii.
iubirile adolescentine sunt rareori tentatii pentru regizori, fiindca spectatorul are tendinta,la randul lui, sa creada ca filmul este o mica melodrama dedicate pustilor de liceu.sincera sa fiu,era sa cad si eu in capcana asta si chiar incepusem sa fiu convinsa ca ma aflu in fata unui film lipsit complet de subtilitate,un fel de siropel de orez de data asta,dar aparitia celor doua fatete ale personajului principal i- a imbogatit fantastic de mult originalitatea si potentialul meditativ asupra mortii si continuarii vietii dupa moarte in constiinta celor care jelesc si pastreaza amintirea vie. semnificatia acestui tur de forta cu care dragostea se incapataneaza sa persiste chiar si dupa moarte. sentimentul imposibilitatii despartirii de persoana iubita este foarte complicat si dureros,mai ales daca disparitia acesteia este brusca,asa cum s-a intamplat si in cazul lui Fujii,dar Hiroko si-a alinat tristetea si dorul trimitand o scrisoare in “rai”la care raspunsul n-a intarziat sa apara.mi-a placut enorm aceasta punte de legatura intre cele doua personaje Itsuki si mai ales relatia speciala care s-a creat intre cele doua fete prin impartasirea amintirilor, ca pretext pentru corespondenta lor.datorita acestui lucru, am avut permanent impresia ca momentul comemorativ plasat la inceput, s-a continuat prin intermediul acestor scrisori pana la final,cand, Hiroko,aflata la capatul calatoriei sale cu Akiba, se elibereaza de durerea pierderii lui Itsuki intr-o scena (aceea in fata muntelui), foarta reusita ca incadratura si incarcatura emotionala.
dealtfel,tot filmul exceleaza la capitolul emotie transmisa din tot ce inseamna compozitie artistica:imagine,muzica, trairi ale personajelor si scenariu,datorita caruia ajungem sa cunoastem personajul principal numai prin intermediul iubitei, vazute de Iwai in doua ipostaze fermecatoare si la propriu si la figurat.
“love letter”,nu este doar o banala poveste de dragoste intre doi adolescenti,curmata tragic prin moartea baiatului, este un tablou destul de reusit al mediului social si al sistemului de invatamant in care tinerii din Japonia se formeaza. astfel,eu ii atribui filmului lui Iwai o si importanta componenta educativa si poate si un mod de intelegere (cel putin pentru mine asa a fost) a rigurozitatii si traditionalismului cu care japonezii isi traiesc viata.

Votul meu: Iwai. filmul lui dovedeste universalitate. asta nu inseamna ca nu mi-a placut Egoyan,dar de data asta, asiaticii au avut un reprezentant pe cinste.